Home » Cultură » Documentul despre Biblie pe care Darwin nu îl voia public

Documentul despre Biblie pe care Darwin nu îl voia public

Publicat: 10.09.2015
O scrisoare a lui Charles Darwin în care dă de înţeles că nu crede în Biblie şi nici în Iisus Hristos va fi scoasă la licitaţie în 21 septembrie la New York, a anunţat luni casa Bonhams citată de EFE.

Preţul de pornire al documentului, datat 24 noiembrie 1880, va fi de între 70.000 şi 90.000 de dolari.

Darwin a scris scrisoarea ca răspuns dat unui tânăr avocat, Francis McDermott, care l-a întrebat dacă crede în Noul Testament, promiţându-i că nu va face public răspunsul său. Naturalistul britanic i-a răspuns: „Regret să te informez că nu cred în Biblie ca revelaţie divină şi prin urmare nici în Iisus Hristos ca fiu al lui Dumnezeu”.

Darwin (1809-1882), aminteşte casa de licitaţii, a studiat teologia la Cambridge. Unul din profesorii săi, John Henslow, i-a recomandat să facă o călătorie din care a rezultat opera sa „Originea speciilor (1859).

Sursa foto: redstateeclectic.typepad.com

Darwin a fost mereu reticent să-şi expună public părerea despre religie. Scrisoarea adresată lui McDermott a fost făcută publică la un secol după ce a fost trimisă de Darwin. Documentul cu antetul personal al naturalistului şi semnat ‘Ch. Darwin’ este cel mai important dintr-un lot de 78 de piese care va fi licitat de casa Bonhams la 21 septembrie.

Din lot mai fac parte hărţi vechi, sextanţi şi ceasuri solare, dar şi piese mai noi, precum o maşină de cifrare Enigma construită de Germania în 1930, cu preţul de pornire între 160.000 şi 180.000 de dolari, sau o placă de bază a computerului Apple 1 din 1976, la preţul estimativ de 300.000 — 500.000 de dolari.

Sursa: Agerpres

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase