Home » Cultură » Istoria neştiută a faimosului hamburger. Cum s-a transformat apreciata specialitate „carne de Hamburg”

Istoria neştiută a faimosului hamburger. Cum s-a transformat apreciata specialitate „carne de Hamburg”

Publicat: 12.09.2015
La începutul secolului 18, câţiva germani au observat în timpul călătoriilor pe care le făceau în Asia că localnicii introduceau carne de vită sub şaua cailor pentru a o frăgezi pentru consumul ulterior.

Germanilor le-a plăcut ideea şi au pus-o şi ei în aplicare când au revenit acasă, în oraşul Hamburg. În timp, această specialitate de carne a devenit cunoscută sub numele de „carne de Hamburg”.

Mulţi ani mai târziu, imigranţii germani din America au dus cu ei această reţetă şi prima menţiune documentară a apărut în 1884, în ziarul Boston Evening Journal, care populariza „friptura din carne de Hamburg”.

Oamenii au început să improvizeze şi să transforme reţeta după placul lor. Primul „hamburger”, despre care se ştie, a fost făcut de Charlie Nagreen. Acesta a prezentat „hamburgerul american” la un festival culinar din Seymour, Wisconsin, în 1885. Hamburgerul său nu era însă ceea ce ştim astăzi, nu exista nici chifla, nici brânza, nici bacon-ul. Reţeta clasică pe care o savurăm şi astăzi a apărut în St.Louis, la Târgul Mondial din 1904.

În 1921, Walt Anderson, un bucătar din Wichita, statul Kansas l-a convins pe un anume Billy Ingram să investească 700 de dolari pentru a deschide primul lanţ de restaurante care serveau hamburgeri: The White Castle.

Celebrul Big Mac a apărut în 1968 şi costa 49 de cenţi (un preţ foarte mare la acea vreme!).

Cel mai mare hamburger servit vreodată cântărea 3,7 tone şi a fost preparat în 2001 la festivalul Burger Fest din Seymour, Wisconsin, acolo unde se află şi „Hamburger Hall of Fame”.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase