Home » Cultură » Dan C. Mihăilescu va realiza o nouă emisiune – „Cartea de ora 5”, difuzată online

Dan C. Mihăilescu va realiza o nouă emisiune – „Cartea de ora 5”, difuzată online

Dan C. Mihăilescu va realiza o nouă emisiune – „Cartea de ora 5”, difuzată online
Publicat: 28.01.2016
Acesta este cel mai nou proiect al lui Dan C. Mihăilescu

Criticul literar Dan C. Mihăilescu va prezenta o nouă emisiune, intitulată „Cartea de ora 5”, care va fi difuzată online, începând din 1 februarie, pe platforma www.carteadelaora5.ro.

Noua emisiune a lui Dan C. Mihăilescu, realizată cu sprijinul eMAG, va fi difuzată de luni până vineri, de la ora 17:00.

Acesta este cel mai nou proiect al lui Dan C. Mihăilescu, care a realizat până la sfârşitul anului 2015 emisiunea „Omul care aduce cartea”, la Pro TV.

În prima parte a lunii decembrie, Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, „decesul” emisiunii „Omul care aduce cartea”, pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV, precizând că nu poartă ranchiună conducerii televiziunii pentru „închiderea prăvăliei”, întrucât aceasta nu aducea niciun beneficiu financiar postului.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase