Home » Cultură » La Belle, vasul care a fost descoperit după 300 de ani de la naufragiu

La Belle, vasul care a fost descoperit după 300 de ani de la naufragiu

La Belle, vasul care a fost descoperit după 300 de ani de la naufragiu
Publicat: 11.12.2016
Robert de La Salle a fost un explorator francez şi, în momentul în care explora Golful Mexic, dispunea de o flotă de patru vase. Intenţia sa era cea de a crea o colonie franceză la gurile râului Mississippi. Toate acestea au avut loc în anul 1585. Vasul La Belle a fost cel mai reprezentativ al acestei expediţii.

În anul 1686, La Belle a naufragiat în locul care astăzi este cunoscut sub denumirea de Golful Matagorda, ceea ce a demonstrat că intenţia sa nu a fost dusă la bun-sfârşit.

În anul 1995, o echipă de arheologi a găsit vasul La Belle, care se afla sub apă, în Golful Mexic, de 300 de ani. Această descoperire este una dintre cele mai importante făcute vreodată şi le oferă arheologiilor detalii cu privire la expediţia pe care a înteprins-o.

În anul 1970, Kathleen Gilmore de la Universitatea Metodică de Sud din Dallas a studiat valoarea istorică a vaselor lui La Salle şi a oferit informaţii preţioase cu privire la locul în care această La Belle se poate găsi. Comisia de Istorie din Texas au cerut, în anul 1977, permisiunea unei cercetări independente pentru a putea studia arhivele din Paris care ar fi putut oferi orice informaţie cu privire la vasele lui La Salle. Aceştia au găsit copii ale hărţilor exploratorului, realizate de către inginerul lui La Saller, Jean-Baptiste Minet, care a creat şi o hartă detaliată a Golfului Matagorda. În anul 1978, Comitetul pentru Antichităţi a Texasului a crezut de cuviinţă că sunt necesare 10 zile de cercetări amănunţite, iar în timpul căutării vasului La Belle, au fost descoperite alte vase în jurul locului unde se credea că trebuie să fie şi acela.

După ce, în anul 1995, au fost iniţiate cercetări sub apă în Golful Matagorda, a fost găsit un vas naufragiat iar scafandrii care au survolat zona au descoperit că în jurul acestuia se afla bile de muschetă, alături de un tun din bronz, ceea ce i-a făcut pe arheologi să creadă că acel vas ar fi putut fi, într-adevăr, La Belle. Atunci când tunul a fost studiat, au fost uimiţi să afle că pe acesta era decorat cu ornamente şi oferea detalii cu privire la  fiul ilegitim al lui Louis XIV, care a servit ca amiral al flotei franceze  până în anul 1683, când a decedat, ceea ce demonstrează că nu a fost construit mai târziu de anul 1683. Aceste aspecte au fost considerate dovezi clare asupra faptului că acel vas era, de fapt, cel căutat. Au mai fost găsite câteva astfel de tunuri, două dintre ele în anul 1997, şi s-a estimat că unul dintre acestea se afla la bordul vasului.

Odată cu acest vas, au fost descoperite şi o varietate de arme care se aflau la bordul acestuia, căşti împotriva gloanţelor, muschete, pumnale, dar şi mărgele de sticlă de culoare neagră, albastră şi albă, ace de alamă, piepteni din lemn şi inele ce au încrustate simboluri religioase. Cea mai spectaculoasă descoperire este cea a unui schelet uman complet, care, în urma cercetătorilor, s-a concluzionat că a aparţinut unui bărbat de vârstă mijlocie. Ulterior, aceste rămăşiţe umane au fost înhumate în Cimitirul de Stat din Texas.

Sursa: The Vintage News

Citeşte şi:

O corabie de sclavi, descoperita langa insulele Caicos

Descoperire EPOCALĂ: „Aceasta este cea mai importantă comoară descoperită din istoria omenirii” – VIDEO

Comori descoperite pe o epava din largul coastelor Africii

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
În 1816, Pământul nu a avut vară. Ce s-a întâmplat?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Ce rol au dat comuniștii Cetățuii Brașovului după Al Doilea Război Mondial?
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” dar SUA nu au și nici nu au avut vreodată dovezi
Șeful celei mai mari organizații pentru căutarea vieții extraterestre spune că „este viață dincolo de Pământ” ...
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga
Un studiu arată că oamenii inteligenți au tendința să fie de stânga