Prima pagină Cultura

Descoperă Acum: Adevărul puţin ştiut din spatele marii statui cu Decebal de la Cazanele Dunării. Un asteroid va trece pe lângă Pământ. Primul microcip care imită funcţiile unei celule nervoase

10.07.2017 | ● Vizualizări: 1493

LEGO sunt unele dintre cele mai populare jucării pentru copii. Puţini ştiu că în spatele succesului de astăzi au stat mari dezastre.

Cercetătorii au dezvoltat o nouă tehnologie: primul microcip care imită funcţiile unei celule nervoase. Este ''Sfântul Graal'' al computerelor.
 
Una dintre cele mai spectaculoase porţiuni ale Dunării se află în celebrele Cazane, aflate lângă Drobeta Turnu Severin. Pe aceste stânci, cu înălţimi de peste 200 de metri, se ridică o statuie spectaculoasă: chipul lui Decebal, marele rege al dacilor. Istoria din spatele celei mai mari şi mai spectaculoase statui din Europa.
 
Un asteroid va trece pe lângă Pământ săptămâna viitoare. ''Este extrem de aproape,'' afirmă astronomii.
 
În timp ce unele ţări au mari probleme de infrastructură, în Australia a intrat în uz primul tren complet autonom din lume.
 
Acestea au fost subiectele Descoperă Acum ale săptămânii, pe care le puteţi vedea în video de sus, iar mai jos puteţi citi articolele integrale: