SENZATIONAL! Barfe, zvonuri & can-canuri

Anatomia barfei

Daca nu va vine sa credeti, atunci probabil ati ratat aticolul
din New York Times in care este prezentata pe larg aceasta
stire, bazata pe un studiu publicat in ultimul numar de anul trecut
al Revistei de Etnografie Contemporana (Journal of Contemporary
Ethnography). Editorii publicatiei au renuntat la promovarea
stirilor bizare din Amazon si Marile Sudului, dupa ce etnografii
s-au intors de pe teren cu inregistrari ale unui ritual bastinas cu
adevarat salbatic: cel al profesorilor dintr-o scoala primara
Midwest balacarindu-l de mama focului (evident, in lipsa!) pe
directorul institutiei de invatamant.

• Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să…
• Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea”…

Aceste stiri neobisnuite despre asa-numitele „episoade de
gossip” au facut obiectul unor dezbateri aprinse si de
lunga durata printre antropologi si sociologi.
Unii, adeptii scolii de gandire „functionalista”, considera
barfa drept un instrument folositor pentru intarirea regulilor
sociale si mentinerea solidaritatii de grup; altii o interpreteaza
drept o stradanie mai „belicoasa” a indivizilor in demersu lor
egoist de a-si urmari propriile interese.

Dar realitatea este ca ambele scoli de gandire au petrecut mai
mult timp teoretizand decat observandu-i pe barfitori in habitatul
lor natural, pana acum, graficele stiintelor sociale bazandu-se
preponderent pe cele cateva conversatii inregistrate pe santiere
sau in cantinele din scolile medii americane.

Primele studii in materie au aratat ca odata ce cineva
face un comentariu negativ despre o persoana care nu este de fata,
conversatia va deveni rapid „marsava” in cazul in care nimeni nu
sare imediat in apararea „tintei”; altminteri, printre adulti si
pusti deopotriva, insultele vor curge „garla”, din cauza existentei
unei mari presiuni sociale exercitate asupra indivizilor de a fi de
acord unii cu altii. Cascada de insulte inregistrata in
primul studiu realizat in cantina scolii medii de Donna Eder si
Janet Lynne Enke de la Universitatea Indiana, a implicat un grup de
fete de clasa a 8-a care-si barfeau o colega supraponderala, al
carui piept a fost taxat „la unison” ca fiind mult prea generos
pentru varsta ei.

De aceasta data, noul studiu a descoperit ca desi barfa
adultilor la locul de munca are aceeasi tendinta de a fi negativa,
insultele sunt totusi mai subtile si mai elaborate (mai
precis, nimeni n-a fost „gratulat” cu sintagma „vaca grasa”, ca in
cazul elevelor de liceu), iar conversatiile mult mai putin
previzibile, a comentat Tim Hallett, sociolog la Indiana University
(Dr. Hallett a condus acest studiu impreuna cu Dr. Eder si Brent
Harger de la Albright College).

„Barfa de birou poate fi o forma de razboi al reputatiilor.
Seamana cu gluma familiara sau neprotocolara, dar este mai bogata
si mult mai elaborata. Are mai multe straturi pentru ca oamenii
practica nesinceritatea si eschivarea. Adultii sunt mai precauti,
constienti fiind de faptul ca-si pot pierde nu numai un prieten, ci
chiar si slujba”, a explicat Hallet.

Sub protectia anonimatului

Pe parcursul celor doi ani in care a studiat dinamicile de grup
de la scoala elementara din Midwestern, unde i s-a permis accesul
cu conditia sa pastreze anonimatul dascalilor implicati, Dr.
Hallett a remarcat totusi ca acestia s-au simtit atat de
confortabil in prezenta lui si a camerei de filmat incat
n-au avut nicio retinere in a-si insulta liber sefii pe
parcusul interviurilor individuale. Altfel au stat totusi
lucrurile in cadrul intalnirile formale de grup, unde profesorii
erau constienti ca unul dintre ei i-ar putea raporta directorului
insultele, fiind in consecinta mai discreti.

In acest caz, in loc sa critice direct, profesorii s-au
lansat in comentarii sarcastice menite a testa apele, unii dintre
ei dovedindu-se adevarati „maestri” in colportarea
barfelor. La o intalnire, dupa ce cineva s-a plans de un
elev care obisnuia sa vina la scoala cu parul „coafat” cu coarne,
grupul de profesori a inceput sa dea vina lipsei de disciplina pe
adjunctul directorului. Comentariile s-au „inflamat” devenind
extrem de rautacioase pana cand unul dintre ei, aliat al
adjunctului, a intervenit aplanand situatia. La inceput, profesorul
a intrerupt atacul intreband care este numele elevului cu coarne,
si acest lucru a deturnat barfa in directia dificultatilor scolare
ale acestuia si a comportamentului lui excentric. Apoi, printr-o
adevarata lovitura de maestru, profesorul respectiv a reusit sa
schimbe total tema discutiei, amintindu-le tuturor de o problema
disciplinara diferita atribuita unui personaj la fel de
„nepopular”: directorul insusi, care a devenit prompt tinta
comentariilor furioase ale corpului profesoral.

Evident, pe masura ce oamenii au inceput sa-si „verse”
nemultimirile suscitate de seful cel mare, atmosfera s-a otravit
semnificativ. La randul lui, directorul la urechile caruia
nu aveau cum sa nu ajunga unele zvonuri, a fost si el deranjat ca
autoritatea ii este stirbita si a trecut la represalii; in cele din
urma, si profesorii si administratorii si-au dat demisia, iar
situatia scolara a elevilor a avut de suferit. „Barfa a servit la
consolidarea solidaritatii printre profesori, dar in acest caz a
fost deopotriva o forma de razboi care a afectat pe totata lumea”,
a conchis Hallett.

Dar barfa nu este doar o arma foarte eficienta: adeseori
are chiar mai multa „greutate” decat realitatea faptelor.
A demonstrat-o studiul realizat de echipa condusa de Ralf
Sommerfeld de la prestigiosul Max Planck Institute din Germania.
Pusi in situatia de a-si forma o parere despre un individ
anume, 44% dintre „cobai” (un grup de 126 studenti) si-a schimbat
parearea despre acesta sub influenta barfei, chiar si
atunci cand cele auzite intrau in contradictie cu ceea ce ei
vazusera cu proprii lor ochi.

Si asta nu e totul. Potrivit studiului, barfele nu ar
influenta numai parerea oamenilor despre personajele din lumea
spectacolului, inducand si opinii si comportamente in viata de zi
cu zi. „Cercetarile recente au evidentiat ca, de exemplu,
doua persoane din trei considera barfele drept o sursa de a
invata lucruri noi: nu conteaza daca zvonurile respective
se dovedesc in final a fi false. Ele devin oricum realitate”, a
explicat psihologul german Ralf Sommerfeld, seful echipei de
cercetare.

Daca lucrurile stau intr-adevar asa, barfa ar cam trebui sa ne
dea fiori. Desigur nu toate barfele sunt false, doar buna parte din
ele, dar lucrul considerat de specialistii in domeniu surprinzator
este lipsa totala de spirit critic de care dam dovada
atunci cand auzim anumite povesti aberante, si mai ales
disponibilitatea inconstienta de a continua sa transmitem si celor
din jur lucruri in care nici macar noi nu credem.

De la greci vine barfa

Realitatea este ca, din Grecia Antica si pana in
prezent, nimeni nu a reusit sa se salveze de barfe, bune
sau rele cum vor fi fost ele. Si daca tot paternitatea
barfei ii este oficial atribuita lui Socrate, nu-i de
mirare ca unii cred ca fara barfa nici macar n-am fi
evoluat. Cel putin asa spun studiile realizate de
cercetatorii americani, care in 2008 au descoperit ca
obiceiul de a barfi dateaza din „noaptea timpurilor”, fiind
cel mai probabil unul dintre motoarele care au facut creierul uman
sa evolueze.

Explicatia? Daca barbatii au putut dintotdeauna sa se bazeze pe
muschi, femeile au ripostat si ele cum au putut: cu primele grupuri
sociale, bazate pe cooperare si mai ales, pe forme de comunicare
foarte intensa. Limbajul, sustine Nicole Hess de la University of
California din Santa Barbara, s-a nascut ca forma de aparare
inteligenta impotriva fortei brute, iar barfa a fost arma
pentru crearea sau distrugerea statutului indivizilor,
modeland forme ale puterii in continua schimbare.

De altfel, barfele si zvonurile sunt expresia unor
temeri si dorinte inconstiente, sustin unii.”Mai curand
decat de intentii rele, ele sunt de multe ori stimulate de dorinta
celui care le spune de a se arata fosrte familiar cu persoana care
face obiectul curiozitatii”, explica psihologul italian Sergio
Benvenuto, psiholog in cadrul Consiliului National pentru Studii
Stiintifice (CNR) din Italia. In fapt, precizeaza el, „motorul”
barfelor este o dorinta nerecunoscuta ca atare, majoritatea
povestilor puse in circulatie servind la a atribui altora opinii si
sentimente pe care nu avem curajul sa le declaram in mod deschis,
pentru ca din diferite motive le consideram reprobabile, explica
psihologul.

In plus, caracteristica epocii nostre este ca
informatiile se propaga tot mai rapid, creand in scurt timp, din
nimic, adevarate legende (vezi, de exemplu, viralele de pe
internet). In anii ’40, doi psihologi americani, G. W. Allport si
L. J. Postman, au observat ca mecanismul care genereaza
zvonurile este in totalitate asemanator cu cel al
memoriei. „Trecerea unei informatii initiale de la o
persoana la alta echivaleaza cu procesul memoriei. Zvonul
reprezinta deformarea unei stiri, cauzata de trecerea lui din gura
in gura. Tocmai ca o amintire este rezultatul perceptiei initiale
care, in decursul timpului, a fost filtrata, modificata sau
deformata in totalitate”, explica Benvenuto, precizand ca aceste
studii confirma si aprofundeaza o viziune care dateaza din
antichitate, de la greci, cei care credeau ca in spatele oricarui
mit s-ar afla un „sambure” de adevar istoric.

Oricine poate deveni subiect de barfa, nu doar personajele
faimoase: este suficient ca persoana barfita sa fie considerata
importanta de cel care vorbeste despre ea. In acest sens, studiile
realizate in scolile americane arata ca cei care intra cel
mai adesea in colimatorul barfitorilor sunt liderii grupurilor in
timp ce, in general, aceia care pun barfele in circulatie fac parte
din categoria „arivistilor”, adica a celor care incearca
sa stea cat mai aproape de „seful bandei” pentru a urca in ierarhia
sociala. Si nu este vorba despre un mecanism apanaj al
adolescentilor, dimpotriva.

Restul e tacere

Si daca lumea spectacolului reprezinta tinta preferata a
barfitorilor, astazi preocuparea pentru starea de sanatate
a asa-ziselor vip-uri este depasita doar de interesul maniacal
pentru viata sentimentala si gusturile in materie de sex ale
acestora. Dar actorii, cantaretii si oamenii de
televiziune, crede Sergio Benvenuto, fac parte dintr-un cerc
special unde barfa se naste si se alimenteaza cu un element in
plus: „Pentru asa-numitele vip-uri, barfa este o confirmare sigura
a celebritatii. Tacerea le starneste mult mai multa frica”..

Sunt la ordinea zilei „indiscretiile” soferilor, chelnerilor si
ale baby sitter-elor care povestesc presei fapte din viata de zi cu
zi a familiilor pentru care lucreaza. „Cel mai adesea
barfele cele mai suculente privesc aspecte de natura sexuala pentru
ca suntem toti impinsi de un impuls voyeurist, care are radacini
extrem de vechi. Sa stim desfasoara si o importanta
functiune sociala: inscrierea cuiva in reteaua de relatii din jurul
nostru”.

In ultima instanta, in barfa sunt implicate doua
aspecte-cheie ale psihicului, autostima si narcisismul,
iar a vorbi rau de alta persoana nu este decat un mod indirect de a
vorbi de bine despre sine, considera Massimo Di Giannantonio,
psiholog la Universitatea Gabriele d’Annunzio din Chieti, Italia.
In opinia acestuia, tocmai din acest motiv obiectul preferat al
barfei sunt persoane de aceeasi varsta si sex cu fiecare
„colportor” in parte; lucru demonstrat de altfel si de studiile
antropologului Jerome Barkow de la Dalhousie University din
Canada.

Surprinzator sau nu, a barfi nici macar nu este o
chestiune de slabiciune sau de mediocritate. Potrivit unei
analize realizata pentru revista Personal Relationships de
profesoara Jennifer Bosson de la Universitatea Tampa, Florida,
barfa te ajuta sa relationezi cu necunoscutii si-ti
intareste legaturile cu prietenii. Bosson a descoperit
acest fapt aratand unui grup foarte eterogen de persoane fimari cu
conversatii private intre doua persoane. Concluzia? Necunoscutii
solidarizeaza mult mai rapid cand se pune problema sa dea o
judecata negativa legata de cineva care nu este de fata. Si iata ca
astfel ne intoarcem la inceputurile fiintei umane: barfa, sustine
psihologul Roy Baumeister de la Florida State University, ajuta la
trasarea granitelor intre cei care fac parte dintr-un clan si
«outsideri» si la intelegerea regulilor de convietuire.

Revenind la mituri, daca multi cred ca femeile sunt cele
mai barfitoare, in realitate, spune Di Giannantonio, evolutia a
condus la un soi de „scor egal”, echilibru si nivelare.
Asa se face ca, in prezent, femei sau barbati, toti practicam
barfitul in egala masura, doar temele pot fi diferite: sexul „slab”
se pare ca s-ar concentra mai mult asupra celor legate de
sexualitate si moda, in timp ce barbatii pe cele legate de bani si
putere.

Desigur, in satul global al secolului XXI, tintele preferate
sunt tot mai mult asa-numitele „vedete”, spun specialistii: de la
cele de calibru mic, lipsite de consistenta, aparute meteoric la
televizor, pana la starurile de la Hollywood si la super-bogati.

Punct si de la capat

Cercetarile facute de psihologi si psihopedagogi au mai aratat
si ca, in mass-media, la fiecare 11 minute este lansata o
barfa, la fiecare 15 minute are loc o asa-zisa dezvaluire amoroasa
si in general, la fiecare 23 de minute un scandal in centrul caruia
se afla o persoana publica.

Care este diferenta fundamentala intre o barfa si o stire? Barfa
este in esenta inutila, nu transmite nimic important sau vital,
nimic care sa merite tinut minte. A fi la curent cu o barfa cel mai
probabil nu-ti va aduce vreun avantaj, in afara unui eventual
subiect de discutie.

Nu exista niciun eveniment normal intr-o barfa pe care o
citim intr-un tabloid: orice lucru este scandalos, de neconceput,
nemaiauzit. Apoi, o barfa este desigur secreta, chiar daca
a fost anuntata intr-o conferinta de presa. Daca vedeta X s-a
casatorit la biserica este cu siguranta un lucru exceptional ca n-a
facut-o la primarie; daca din intamplare a facut-o doar la
primarie, este exceptional ca n-a facut-o la biserica. De asemenea,
daca rochia de mireasa a fost alba este vorba despre o alegere
bizara, la fel de demna de comentat ar fi fost insa si rosie,
galbena, ce sa mai vorbim de violet.

Ca atare, in publicatiile dedicate barfelor mondene,
redactorii trebuie sa se dedea unor sofisticate contorsionari
lexicale pentru a reusi sa descrie pe un ton exceptional o
intamplare cat se poate de banala; la fel de adevarat este
si ca, de cele mai multe ori, ajunge si daca fraza/propozitia este
scrisa cu litere de-o schioapa si cu semnul exclamarii la
final.

CITESTE SI:

• Cand barfa iti afecteaza reputatia,
  prietenii sunt cei care te pot salva
• Secretele celebritatii. Cu celebritatea la
  psihiatru (I)
• Secretele celebritatii. Cu celebritatea la
  psihiatru (II): Metamorfoza