Prima pagină Cultura

7 instrumente muzicale neobişnuite (VIDEO)

Mihaela Stanescu | 06.26.2011 | ● Vizualizări: 10148
7 instrumente muzicale neobişnuite     instrumente muzicale + zoom
Galerie foto (1)

În Alpii suabi – un lanţ muntos din sudul Germaniei – arheologii au descoperit fluiere din os, lucrate acum aproximativ 37.000 de mii de ani, pe care specialiştii le socotesc drept cele mai vechi instrumente muzicale cunoscute. Muzica instrumentală însoţeşte, aşadar, omul, de zeci de milenii. În acest lung răstimp, au fost construite sute de modele de instrumente muzicale, de la o simplă piele de animal întinsă peste un trunchi de copac scobit, pentru a face o tobă ale cărei ritmuri să acompanieze ritualurile vieţii, până la sofisticate instrumente electronice, în care se regăsesc cele mai moderne tehnologii ale momentului. Din această galerie atât de variată, iată 7 creaţii, unele vechi de secole, altele abia inventate, puţin cunoscute, dar care dovedesc imensa putere de creaţie a minţii umane şi îşi adaugă glasul la bogăţia de sunete a lumii create de om.

Verofon
Instrumente muzicale din sticlă au tot fost inventate, în ciuda fragilităţii acestui material, căci oamenii au fost seduşi de sunetul cristalin produs de lovirea sticlei sau de sunetele eterice emise de un vas de sticlă (pahar, bol) atunci când interpretul îşi trecea degetele peste marginile lui. Din această ultimă categorie, cunoaşteţi, probabil, "orga de pahare", instrumentul fiind alcătuit din pahare de sticlă aşezate pe masă ori într-o cutie.

Dar există şi instrumente construite mai solid şi ştiinţific - de pildă, delicata "armonica de sticlă" inventată în secolul al XVIII-lea de însuşi Benjamin Franklin: un fel de "castronaşe" de diferite mărimi, înşirate pe o tijă, se rotesc în timp ce artistul scoate din ele, atingându-le cu mâinile, sunete stranii şi pătrunzătoare.

Verofonul e un membru modern şi original - deşi puţin răspândit - al acestei familii de instrumente: tuburile sale… dar, de fapt, nu e cine ştie ce de explicat; priviţi-l cum arată şi ascultaţi cum sună:


Suikinkutsu
Un vechi şi tradiţional instrument japonez, suikinkutsu oferă o rară combinaţie între "natural" şi "făcut de om", prefăcând căderea unei picături de apă într-un efect sonor intenţionat şi anume gândit. Un vas de lut, îngropat în pământ, serveşte drept "cutie de rezonanţă": unda sonoră generată de căderea unei picături de apă se reflectă pe pereţii săi, creând acel sunet adânc, căreia japonezii îi atribuie puterea de a linişti şi însenina sufletul.

Construirea unui suikinkutsu (videoclipul urmator) nu e o treabă uşoară, căci obţinerea unui anume efect, a unei anumite "melodii" cere o proiectare şi îmbinare foarte atentă a tuturor elementelor ansamblului ce constituie instrumentul muzical. Aşezat afară, într-o grădină, suikinkutsu îşi adaugă sunetul la toate celelalte atracţii ale grădinii japoneze, sunetul devenind unul dintre elementele farmecului ei subtil.


Hidraulofon
O "orgă de apă" - acesta este hidraulofonul, un instrument în care sunetul e produs de tuburi conectate la o "claviatură " alcătuită din jeturi de apă. Muzicianul cântă acoperind cu degetele, complet sau incomplet, unul sau mai multe orificii prin care ţâşneşte apa, pentru a modula astfel sunetul. Hidraulofoanele mai simple, adesea instalate în parcuri, pentru amuzament, au, de obicei, 12 jeturi, în vreme ce hidraulofoanele de concert - da, există unele speciale pentru spectacole - sunt mai sofisticate, având 45 de jeturi şi fiind foarte precis "acordate".

O astfel de instalaţie se găseşte în faţa Centrului de Ştiinţe Ontario, din oraşul canadian Toronto; aici au loc, din când în când, concerte de hidraulofon, susţinute de cei câţiva artişti care s-au specializat în muzica acestui instrument, cum este Ryan Janzen, care apare în primul videoclip.

Uneori, este nevoie de doi muzicieni pentru a cânta la aceste instrumente complexe, cu 45 de orificii (videoclipul 2). Pare o joacă, dar nu este: este măiestrie artistică obţinută printr+o educaţie muzicală aprofundată. Nu oricine poate cânta la un astfel de instrument care, de altfel, se pretează la executarea unor piese complexe.

O versiune de dimensiuni mari a acestui instrument este "orga marină" imaginată de arhitectul Nikola Bašić şi construită la Zadar, în Croaţia: o platformă de marmură, cu trepte, străbătută în interior de tuburi; valurile si curentii imping aerul prin tuburi si, astfel, apa mării "cântă", ciudatele sunete de orgă întovărăşind mult mai familiarul zgomot al valurilor. Ascultaţi:

Pirofon
De la apă - la foc: pirofonul este o orgă în tuburile căreia sunetul e produs de mici explozii ori de aprinderea bruscă a flăcărilor, în tuburi metalice ori de sticlă.
Asemenea orgi de flăcări au fost construite încă din secolul al XIX-lea, şi, cu toate că nu au fost niciodată foarte răspândite, din când în când, câte un muzician se îndrăgosteşte de originalitatea acestui instrument şi îl scoate din nou la rampă. Azi, pirofoanele sunt acţionate în special cu ajutorul propanului, mai rar al hidrogenului (ambele sunt gaze inflamabile).

În primul videoclip, puteţi vedea şi auzi un pirofon simplu în acţiune, iar în cel de-al doilea, un spectacol mai elaborat de flăcări şi sunete, prezentata chiar în acest an în cadrul festivalului de la Sydney, Australia.


Orga de pisici
Acesta e unul dintre cele mai bizare instrumente muzicale, inventat într-o vreme în care cruzimea faţă de animale nu era, din nefericire, interzisă sau pedepsită. Mentionat în mai multe scrieri, din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, instrumentul cu pricina era alcătuit dintr-un număr de pisici, aşezate una lângă alta, într-o cutie, după o ordine stabilită în funcţie de tonul mieunatului lor. O claviatură de mici dimensiuni permitea instrumentistului să "cânte". Cum? Prin apăsarea unei clape, una dintre pisici era trasă de coadă (în variante mai sadice, coada era înţepată), iar nefericita creatură miorlăia ca reacţie la senzaţia dureroasă. Cam cum suna un asemenea cor de miorlăituri jalnice pe diferite tonuri, vă puteţi imagina.

Deşi, din fericire, azi nu se mai construiesc asemenea instrumente, existenţa istorică a acestei crude invenţii a stat la baza unui recent scurt-metraj de animaţie, The Cat Piano (2009), în care personajele sunt pisici ce cad victime unui sadic "muzician" dornic să cânte la un astfel de instrument. Dar, până la urmă, totul se termină cu bine.


O versiune lipsită de cruzime şi foarte-foarte haioasă a fost prezentată anul trecut în Marea Britanie, la un eveniment cu temă ecologistă la care a luat parte şi prinţul Charles. Sculptorul britanic Henry Dagg a interpretat cunoscutul Over the Rainbow la o "orgă de pisici" realizată din jucării chiţăitoare, făcându-i pe invitaţi să se prăpădească de râs. Uitaţi-vă, ca să râdeţi şi voi:

Tenori on
Un instrument nou-venit pe lume, tenori on a fost creat în urmă cu doar câţiva ani, în Japonia, de artistul Toshio Iwai şi muzicologul Yu Nishibori. Testat ca un prototip experimental, în câteva spectacole live, tenori on s-a bucurat de simpatie din partea publicului şi apreciere din partea unor muzicieni, aşa că a intrat în producţie în anul 2007 beneficiind chiar de un turneu mondial de lansare.

Portabil, instrumentul cuprinde, într-un cadru din plastic sau metal, o reţea de comutatoare prevăzute cu LED-uri, ce pot fi activate în diferite combinaţii pentru a genera sunete, LED-urile creând, în acelaşi timp, jocuri de lumini ce urmăresc ritmul melodiei. Graţie conexiunilor de care dispune, se pot realiza sesiuni cu mai multe astfel de dispozitve, cântând sincronizat, sau se pot transmite melodiile de la unul la altul.

După propriile sale declaraţii, Toshio Iwai a dorit, creând tenori on, să regăsească vechea şi rafinata măiestrie de a construi un instrument muzical care să reunească preocuparea pentru sunet şi cea pentru estetica înfăţişării şi să permită, în acelaşi timp, artistului să devină aproape una cu instrumentul său. Cele mai multe dintre instrumentele muzicale electronice moderne nu reuşesc asta, dar tenori on, portabil şi cu o estetică interesantă (în spiritul designului contemporan), o poate face.

Primul videoclip prezintă, într-o demonstraţie, posibilităţile instrumentului; în cel de-al doilea, apare însuşi inventatorul, Toshio Iwai, într-un solo, iar în cel de-al treilea, cântăreaţa britanică Little Boots interpretează o piesă vocală, cu acompaniament de tenori on.

Theremin
Thereminul - sau eterofonul, cum mai e numit, datorită sunetelor "eterice" pe care le produce - e un instrument muzical unic în felul său, prin faptul că a cânta la el nu implică niciun contact fizic între interpret şi instrument.

Brevetat în 1928 de profesorul rus Leon Theremin (pe care îl puteţi vedea în primul videoclip demonstrând modul în care funcţionează invenţia sa), el este unul dintre primele instrumente muzicale electronice şi şi-a păstrat până azi admiratori, din rândul cărora s-au ales câţiva interpreţi virtuozi.

Instrumentul cuprinde oscilatoare de radiofrecvenţă şi două aşa-numite antene metalice - care, de fapt, funcţionează ca nişte plăci de condensator - care "simt" poziţia mâinilor interpretului, fără ca acesta să le atingă.
Cu una dintre mâini, poate fi controlată înălţimea sunetului, prin modificarea distanţei faţă de una dintre antene. Cu celalaltă, interpretul controlează amplitudinea (volumul) sunetului. (Iata, mai jos, o demonstraţie.)

E greu să cânţi la theremin? Da, spun specialiştii, e un instrument dificil de stăpânit. Pare simplu de învăţat, dar când te gândeşti că spaţiul tridimensional dintre antene e lipsit de orice repere concrete (clape, corzi), îţi dai seama că asta complică mult lucrurile. Numai printr-o îndelungată obişnuire cu instrumentul, obţinută prin antrenament susţinut, poate ajunge un interpret să-şi mişte mâinile în mod coordonat şi să le poziţioneze precis în acest spaţiu gol, în care totuşi, mâinile lui ating "ceva"- nu materie, ci doar energie, iar această atingere imaterială se preface în sunete.

Videoclipul de mai jos o prezintă pe Pamelia Kurstin, unul dintre cei mai cunoscuti virtuozi ai thereminului, interpretând câteva melodii, acompaniată de un pianist, şi explicând, cu umor, modul în care funcţionează acest uimitor instrument muzical.

În chip de încheiere:))

Ştiinţa care studiază instrumentele muzicale - originea, istoria, proprietăţile lor, clasificarea lor - se numeşte organologie.