Home » Cultură » Cu Peroni, la vita e bella

Cu Peroni, la vita e bella

Cu Peroni, la vita e bella
Publicat: 15.05.2007
O zicala italiana celebra spune: "Traita in graba, viata n-are nici un gust!" Nimic mai adevarat, mai ales cand vine vorba despre bere. Pentru ca o bere desavarsita se prepara cu mult calm si naturalete. Si tot asa trebuie si savurata. Cum care bere? Ne spune Madalina Dragoi.

Cum publicitatea a fost si este sufletul comertului, advertiserii au inceput campanii agresive de promovare. „Consumatorii de bere traiesc 100 de ani!“, „Bea bere, daca vrei sa stii ce bei!“ sunt doar doua dintre sloga­nu­rile care au adus milioane de italieni in randul fanilor berii. La sfarsitul secolului al XIX-lea, in Italia existau 150 de fabrici de bere, cu o productie totala de 150.000 de hectolitri anual.

Un sfert de secol mai tarziu, pofta de bere a italienilor crescuse de zece ori. Cine a satisfacut aceasta pofta? In anul 1846, Francesco Peroni a infiintat, in orasul italian Vigevano, fabrica de bere Peroni. Dupa unifi­carea Italiei, acelasi Francesco a des­chis o fabrica similara la Roma, oras care, in acea perioada, se afla sub auto­ritatea papala.

In 1872, Peroni a primit permisiunea de a inscrie pe produsele sale blazonul regal – semn evident de recunoastere si pretuire ve­nit din partea familiei domnitoare.

Roma a insemnat si implicarea activa in afacere a fiului lui Francesco, Giovanni Peroni. La granita dintre secolele XIX si XX, in urma fuziunii companiei sale cu Societa’ Romana, s-au pus bazele unei noi corporatii: Societa’ Anonima Birra Peroni e Magazzini Frigoriferi, prima de acest fel din Italia. Abilitatile si talentul managerial ale lui Giovanni au dus la un succes financiar de necontestat in sectorul berii italiene.

Passione nazionale La sfarsitul anilor ’50, in Italia, berea Peroni a devenit lider de piata, iar in 1963 a aparut Peroni Nastro Azzurro, care, din acel an si pana astazi, este berea premium numarul unu a italienilor. In anul 2003, SABMiller a devenit actionar majoritar al Grupului Peroni, noua politica a managerilor fiind astazi aceea de a transforma Peroni intr-un brand international, prin lansarea graduala a lui Nastro Azzurro pe toate pietele unde opereaza SABMiller.

Din luna aprilie 2005, Peroni Nastro Azzurro este disponibila si in Romania – a doua tara din Europa, dupa Marea Britanie, in care a fost lansata. Se poate spune, fara nici un dubiu, ca esenta acestei marci are o singura definitie: a fi italian! Ce inseamna sa fii italian?

Pe scurt: atunci cand vine vorba de exprimarea propriei personalitati si de afisarea unui stil propriu, fara prea mult efort, nimeni nu o face mai natural decat italienii! Peroni Nastro Azzurro doreste sa aduca aceasta pasiune pentru viata si spiritul italian in lumea dominata de raceala si de traditionalismul berilor nord-europene. Si pentru ca Italia este capitala mondiala a tot ceea ce inseamna stil, Peroni se prezinta ca fiind un exponent important al designului italian… design aplicat, de data aceasta, berii.

Foto: Peroni

Prezenta in aproape orice casa, market sau restaurant, la aproape orice ora din zi si din noapte, berea este una dintre cele mai apreciate bauturi la nivel mondial. Iar mersul cu baietii la o bere este o activitate cu vechi state de plata. V-ati intrebat, insa, care este povestea licorii magice din malt?

Daca vreti sa-i binecuvantati pe inventatorii berii, trebuie sa va intoarceti in timp pana in urma cu aproximativ 5.000 de ani, la stra-stramosii sumerienilor, ai egipte­nilor, asirienilor si babilonienilor. Zeu al berii, please stand up! In 2004, o echipa de arheologi britanici a descoperit in albia raului Eufrat mai multe placute datand din perioada 3000-2000 i.Hr. pe care erau reprezentate ofrande constand in bere, aduse zeului Nin-Harra.

In celebrul sau cod de legi, regele babilonian Hammurabi a dedicat un intreg paragraf comertului si consu­mului de bere (activitate permisa doar femeilor – sic! –, la vremea respec­tiva).

Pe la anul 1500 i.Hr., egiptenii au fost primii care au facut pasul catre productia de masa a berii, iar in scurt timp lichidul amarui-efervescent a cucerit tot bazinul Marii Mediterane si a inceput sa se raspandeasca in Europa, unde a devenit bautura prefe­rata a celtilor, a galilor, a teutonilor, a scandinavilor si a spaniolilor. In Imperiul Roman, orzul a fost adus de catre etrusci.

Misteriosul lichid galbui obtinut din acesta si-a cucerit rapid faima printre nobili, legionari si gladiatori, atat ca bautura alcoolica, cat si ca produs cosmetic, folosit pentru efectele sale tonice asupra tenului. Mai tarziu, oamenii din Evul Mediu si-au pus amprenta definitiv asupra compozitiei berii, aromand-o cu dafin, rozmarin, salvie sau ghimbir, asa incat, in ultimii 500 de ani, gustul acesteia se pare ca a ramas, in linii mari, neschimbat.
Licoarea de viata lunga Prima fabrica de bere din Italia a fost infiintata in anul 1789, in orasul Nice, apartinand pe atunci Regatului Sardiniei. Reclamele la bere au aparut doi ani mai tarziu, in publicatia Gazzetta Piemontese.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase