GALERIE FOTO. Staţiunea Sîngeorz-Băi, renumită pentru apele cu proprietăţi terapeutice a ajuns aproape o ruină
Prima pagină Descopera in Romania

GALERIE FOTO. Staţiunea Sîngeorz-Băi, renumită pentru apele cu proprietăţi terapeutice a ajuns aproape o ruină

Raluca Lazaroi | 01.13.2018 | ● Vizualizări: 769
Foto: Mediafax     + zoom
Galerie foto (1)

Renumită în trecut pentru apele minerale cu proprietăţi terpeutice, staţiunea Sîngeorz-Băi a ajuns aproape o ruină, cu hoteluri închise, frecventate doar vara de pensionarii cu venituri mici. Localnicii nu au apă ori canalizare, iar străzile sunt neasfaltate.

Staţiunea Sîngeorz-Băi, renumită în urmă cu mai bine de două decenii pentru apele minerale cu proprietăţi terapeutice, precum cele de la Vichy din Franţa şi Karlovy Vary din Cehia, a ajuns, în prezent, aproape de ruină. Aproape toate străzile sunt neasfaltate, iar localnicii nu au apă ori canalizare, scrie Mediafax.

Lipsa investiţiilor în infrastructură în oraşul-staţiune situat la poalele Munţilor Rodnei, dar şi lipsa investiţiilor în turism şi în expoatarea apelor minerale au transformat Sîngeorz-Băi într-un oraş aproape pustiu, frecventat numai în timpul verii de pensionarii cu venituri mici.

“Cum se prezintă oraşul Sîngeorz-Băi în anul 2018: este un oraş staţiune cu peste 85% străzi neasfaltate, cu 85% de locuinţe neracordate la utilităţi. Trăim într-o văgăună. Este inuman... Nu avem posibilitatea să investim din bugetul local, şi aşa foarte mic, în reparaţii de străzi, permanent. Mi se pare o aberaţie. Sîngeorz-Băi a rămas doar cu atestatul de staţiune. În momentul de faţă turismul ne aduce la buget zero lei. În afară de impozitele şi taxele locale nu se percepe taxă hotelieră şi nici taxă de staţiune, aşa că singurele venituri sunt taxele şi impozitele pe care proprietarii hotelurilor din oraş le plătesc la bugetul local. Ca să putem reporni turismul în Sîngeorz-Băi avem multe lucruri de făcut, pornind de la infrastructură”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău.

Galerie foto

Staţiunea Sîngeorz-Băi a ajuns aproape o ruinăStaţiunea Sîngeorz-Băi a ajuns aproape o ruinăStaţiunea Sîngeorz-Băi a ajuns aproape o ruinăStaţiunea Sîngeorz-Băi a ajuns aproape o ruină

Sîngeorz-Băi este una dintre cele mai vechi şi mai curative staţiuni balneare din România, apele minerale vindecătoare provenind din mai multe izvoare aflate în zonă. Autorităţile nu pot face, însă, mare lucru pentru explotarea, reabilitarea şi punerea în valoare a izvoarelor, deoarece au fost concesionate de o firmă din oraş şi sunt exploatate de ani de zile, chiar dacă nu au fost realizate investiţii.

Mai mult, autorităţile aşteptată publicarea în Monitorul Oficial a contracului de concesiune a apelor minerale, dată de la care ar intra efectiv în vigoare concesionarea pe 20 de ani a apelor minerale.

”Izvoarele de apă minerală sunt proprietatea statului român. Statul, prin Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, concesionează resursele minerale, printre care şi apele. Societatea Hebe este deţinătorul licenţei de explorare a resurselor de apă minerală din Sîngeorz-Băi pentru o perioadă de 20 de ani, care va curge din momentul în care contractul va fi publicat în Monitorul Oficial. Deocamdată contractul nu este publicat, ei folosesc cu anticipaţie, ca să spunem aşa, resursa de apă minerală. Este o situaţie la nivel de ţară, din fericire la noi nu s-au întâmplat abuzuri din partea concesionarilor ca în alte staţiuni, unde există ape minerale şi unde s-a ajuns ca accesul către resursa de apă minerală să fie oprit cu lacăt”, au explicat autorităţile locale.

Primăria oraşului Sângeorz-Băi a reuşit, totuşi, anul trecut, să obţină o licenţă de explorare a izvorului Nr. 6 din Sîngeorz-Băi, unul dintre cele mai importante izvoare de apă minerală din oraş, aflat, însă, într-o stare avansată de degradare.

“Noi, ca autoritate publică locală, am obţinut o licenţă de explorare pentru un izvor de apă minerală, pentru primul izvor captat şi exploatat în Sîngeorz-Băi, cunoscut ca izvorul Numărul 6. Acest izvor are cel mai mare debit de apă minerală, dar a fost lăsat în paragină. Captarea fost colmatată prin depunere de săruri minerale. La ora aceasta decolmatăm această resursă de apă minerală la care se poate ajunge numai printr-o galerie orizontală de aproximativ 80 de metri. Noi sperăm ca în decurs de un an şi jumătate, în urma analizelor, vom demonstra capacităţile terapeutice ale acestui izvor şi le vom exploata”, a explicat secretarul oraşului, Traian Şorecău.

Despre izvoarele de ape minerale (izvoare bicarbonatate, clorate, sodice, calcice, magneziene) se spune că vindecă boli ale aparatului digestiv (gastrite, ulcer, constipaţie cronică), colicistite, reumatism degenerativ, pancreatită cronică, obezitate, hepatită cronică şi chiar guta cu manifestări la nivelul articulaţiilor.

“Ne concentrăm pe turimul balneo. Aşa vedem noi staţiunea în viitor – o staţiune baleo, de relaxare, de prevenţie a multor boli, în special interne. Aşa a fost staţiunea încă de la atestare şi aşa vream să o refacem”, a spus primarul staţiunii.

Localitatea Sîngeorz-Băi a fost atestată ca staţiune încă din secolul XVII-lea. În prezent, autorităţile au comandat o serie de studii noi care să ateste proprietăţile curative ale zonei şi ale apei.

Între timp, între reprezentanţii autorităţilor locale se dau lupte interne, primarul Traian Ogâgău contestând în instanţă o decizie a prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud de constituire a Comisiei pentru Organizarea Referendumului de demitere în ceea ce îl priveşte.

La finalul lunii septembrie, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ, a declanşat procedurile pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău (PNL), după ce la Prefectură a fost depusă de societatea civilă o petiţie, însoţită de aproape 3.000 de semnături, prin care se cere începerea procedurii de demitere a primarului, care nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile legale şi ar fi prejudiciat bugetul oraşului.