Prima pagină Maratoanele Descoperă Descoperă istoria românilor

Petru Cercel – frumosul aventurier venit din Apus

Mihaela Stanescu | 25.11.2009 |
Petru Cercel – frumosul aventurier venit din Apus     no tags + zoom
Galerie foto (8)

A ridicat biserici, un mic palat domnesc de-o mare frumusete, a construit instalatii de aprovizionare cu apa si a infiintat un atelier pentru fabricarea tunurilor de bronz – realizari importante in cariera unui domnitor, si cu atat mai remarcabile pentru un voievod care a domnit mai putin de doi ani. Cu toate acestea, istoria l-a pastrat in amintire mai degraba pentru excentricitatile lui, pentru viata lui aventuroasa si pentru aparenta plina de farmec a persoanei sale, ignorand insusirile care ar fi putut face din el un mare domnitor – daca soarta ar fi fost mai induratoare cu el.

Un favorit regal
Pana si porecla sub care a ramas cunoscut - cea de Cercel - se datoreaza doar unui amanunt frivol: cercelul pe care il purta in ureche si despre care se spune ca era facut dintr-o perla mare cat un ou de porumbel.In ochii boierimii valahe de la sfarsitul secolului al XVI-lea, acest detaliu aparea ca o extravaganta, ba chiar ca o curiozitate care nastea intrebari asupra gusturilor si purtarilor noului domn. Dar lucrurile erau, de fapt, mai simple: Petru Cercel nu facea decat sa poarte ceea ce era la moda; e drept, nu in Valahia, ci in tarile Europei occidentale, pe care le colindase, unde traise si unde isi insusise maniere, cultura si conceptii care se deosebeau mult de cele ale domnilor munteni cu care erau obisnuiti boierii.



Petru Cercel traise o vreme la curtea regelui Henric al III-lea al Frantei, fiind chiar unul dintre favoritii acestuia, acei "mignons" - tineri frumosi, eleganti, foarte preocupati de moda, pe care protestantii, adepti ai sobrietatii in moravuri si infatisare, ii barfeau si ii acuzau - era, pe vremea aceea, o acuzatie grava, - de inclinatii homosexuale. Dar acesti mignons par sa fi fost, mai degraba, ceea ce in zilele noastre se numeste, cu un termen foarte nou, metrosexuali - barbati care dau o mare atentie infatisarii lor si tendintelor modei. In ochii austerilor protestanti, aceste preocupari erau o dovada de efeminare, iar de aici pana la acuzatia de homosexualitate nu mai era decat un pas. Cercelul purtat intr-una dintre urechi nu era, totusi, decat o moda, raspandita in anii 1580. In mai multe porterte ale regelui Henric al III-lea, acesta apare purtand la ureche o perla de o marime impresionanta, astfel incat, la urma urmei, Petru Cercel nu facea decat sa urmeze un trend al modei, cum am spune azi.



Si in Anglia elizabetana, barbatii se imbracau uneori chiar mai impodobit decat femeile, purtand flori in par si cate un cercel cu perla la ureche. Un portret al lui sir Walter Raleigh, realizat in 1588, ne-a arata pe acest faimos ostean si navigator, din vremea domniei Elizabethei I, purtand la ureche un cercel cu o perla enorma, asa cum era si cel care ii va fi impresionat pe contemporanii munteni ai lui Petru Cercel.

Mostenitorul ratacitor
Petru era fiul domnitorului Patrascu cel Bun, care carmuise Valahia intre anii 1554-1557. Petru si-a trait prima tinerete mai mult pribeag; colindand prin mai multe tari, devenise, in cele din urma, ajutat si de frumusetea sa fizica, un personaj deosebit de interesant si atragator. Vorbea mai multe limbi straine si scria chiar versuri in italiana - in opinia cunoscatorilor, nu exceptional de valoroase, dar care au fermecat-o pe regina Caterina de Medici, mama italianca a lui Henric al III-lea.

In calitatea sa de fiu de domn, Petru se credea indreptatit sa pretinda tronul Valahiei, dar in vremurile acelea - si inainte de ele, si timp de cateva secole dupa aceea - accesul la tronul unuia dintre Principatele Romane depindea de bunavointa si sprijinul Inaltei Porti Otomane. iar bunavointa si sprijinul se cumparau cu bani grei. E greu de imaginat azi ce insemna, in acele vremuri, cursa pentru ocuparea tronurilor Valahiei si Moldovei, aflate la cheremul sultanului otoman. Intrigi, denunturi, reclamatii, scrisori calomnioase, sume uriase platite drept mita unor inalti dregatori ai curtii de la Stambul... o adevarata jungla a coruptiei, in care pretendentul care dadea cei mai multi bani isi cumpara, practic, tronul. Daca beneficia si de niste "pile", cu atat mai bine; recomandarile unui inalt personaj puteau fi de ajutor, dar principalul argument erau darurile bogate, de care nici un pretendent nu era scutit.



Petru avea de luptat cu un dusman puternic: Mihnea al II-lea care, impins de la spate de mama sa, Ecaterina Salvaresso, ambitioasa si fara scrupule, era hotarat sa lupte cu toate armele - bani si intrigi - pentru a pastra tronul Munteniei, pe care se urcase in 1577. Fara a ignora aspectul financiar al chestiunii, Petru Cercel a hotarat sa-si foloseasca si relatiile de la curtea Frantei pentru a-si asigura izbanda. Inarmat cu bunavointa personajelor de rang inalt pe care le frecventa, a putut apela la ambasadorul Frantei pe langa Sublima Poarta, Jacques de Germigny, cerandu-i sprijinul. Asta se intampla in 1579. In 1581, trecand si prin alte tari ale Europei si pledandu-si cauza pe langa puternicii vremii, s-a dus el insusi la Stambul (Constantinopol), pentru a da lupta la fata locului, dar abia in 1583 a izbutit sa obtina de la sultanul Murad al III-lea ca Mihnea sa fie inlaturat, lasandu-i libera calea spre tron.

Un inceput plin de promisiuni
Cronici ale vremii povestesc ca noul domn a fost bine primit in Valahia. Un voievod tanar si frumos, elegant si plin de farmec, avea toate sansele sa fie admirat de boieri si de popor, deopotriva. Pe deasupra, el era fiul lui Patrascu, supranumit "cel Bun" din pricina ca avusese o fire blajina, toleranta si o domnie linistita, fara conflicte grave cu boierimea, iar aceasta frumoasa reputatie a tatalui se rasfrangea si asupra fiului. Voievodul si-a stabilit curtea la Targoviste - Bucurestiul era, pe vremea aceea, un mic oras mai putin important, care slujea ca un fel de capitala alternativa. In primele luni de domnie, lucrurile au mers bine, iar Petru Cercel a putut sa se remarce prin cateva infaptuiri care au dat tuturor speranta ca venisera vremuri mai bune pentru tara. Orasul a fost imbogatit cu instalatii de apa si cu numeroase infrumusetari arhitectonice marcate de gustul si ideile occidentale ale noului domn si care au starnit admiratia contemporanilor; intre altii, a unui anume Franco Sivori, fiu al unui negustor genovez si care, devenit secretar al lui Petru Cercel, a lasat o descriere plina de amanunte interesante - si de imensa valoare documentara - privitoare la persoana domnitorului, la curtea si la capitala sa.

Din nefericire, "luna de miere" n-a tinut mult, iar dezmeticirea a fost amara. Domnitorul avea nevoie de multi bani, nu numai pentru a finanta lucrarile incepute, nu numai pentru a-si recupera sumele enorme cheltuite pentru a dobandi tronul - sume care fusesera obtinute prin imprumuturi facute la Constantinopol -, dar si pentru ca una dintre conditiile inlocuirii lui Mihnea cu Petru Cercel fusese ca acesta din urma sa ia asupra lui o mare parte din datoriile lui Mihnea catre Inalta Poarta. Protectorii otomani ai lui Petru nu intelegeau sa piarda bani la afacerea asta. Asa incat domnul a recurs la metoda consacrata de a aduna bani: a sporit birurile. Or, nu exista masura mai nepopulara pe atunci - ca si astazi - decat aceea de a impila si mai rau oamenii din popor. S-au adaugat la aceasta neintelegerile cu boierii pamanteni, generate de ciocnirea dintre ideile inovatoare ale lui Petru Cercel si obiceiurile din batrani la care tineau marii dregatori. Domnitorul era inconjurat de curteni francezi si italieni si dorea sa introduca la curtea sa stralucirea curtilor princiare occidentale, promovand conceptii care, pentru boierii traditionalisti, constituiau tot atatea noutati suparatoare. (Rezistenta la schimbare era, si pe atunci, un fenomen larg raspandit si cu manifestari nebanuit de puternice.) Era, de fapt, o lupta intre vechi si nou, intre Orient si Occident, o ciocnire intre Evul Mediu romanesc si Renasterea apuseana. Disputele au degenerat in conflicte deschise, in urma carora Petru Cercel a poruncit executarea a trei dintre marii dregatori. Domnitorul a pierdut, astfel, si sprijinul clasei conducatoare.



Prabusirea
Mihnea, care, dupa inlaturarea sa de la domnie, plecase la Constatinopol si incepuse imediat demersurile - a se citi "intrigile" - pentru a-si recupera tronul, a profitat de "criza de imagine" a domnitorului Petru Cercel. Si-a sporit darurile catre Inalta Poarta, calomniile la adresa lui Petru si insistentele de a fi repus pe tron. Unii cercetatori considera ca aceeasi inclinare pro-occidentala care ii scandalizase pe boierii munteni a fost unul dintre motivele pentru care Inalta Poarta i-a retras lui Petru Cercel sprijinul. Alegand drept capitala, in locul Bucurestiului, Targovistea, un oras aflat mai departe de granita - deci de influenta turceasca -, usor de aparat si legat direct de Transilvania - adica de Occident -, Petru Cercel parea sa afirme o vointa de a se distanta cat mai mult de Imperiul Otoman, apropiindu-se, in schimb, de civilizatia.apuseana. Evident, asa ceva nu putea fi pe placul Inaltei Porti, pentru care controlul asupra Principatelor Romane, din care obtineau bogatii enorme, sub forma haraciului (tributului) si a mitei prilejuite de numirea domnilor, era esential. In aceste conditii, Mihnea - fostul domn - parea un candidat mai bun, nu numai sub aspectul financiar - al darurilor facute pentru a influenta alegerea -, ci si din punct de vedere politic. In 1585, dupa nici doi ani de domnie, Petru Cercel, a carui popularitate scazuse foarte mult, si-a dat seama ca urma sa fie mazilit. N-a mai asteptat sa se intample asta, ci a parasit Valahia, luandu-si cu el averea - documentele vorbesc despre 43 de care pline cu bogatii - si a pornit spre Transilvania, sperand ca, de acolo, sa se indrepte spre vest.

Abia ajuns in Ardeal, insa, a fost tradat de oamenii din escorta sa, care l-au jefuit. Fugarul a fost arestat la Medias si intemnitat in Maramures. In 1587, a izbutit sa evadeze, coborand pe o funie. A incercat sa caute sprijin la fostii sai protectori, dar norocul isi intorsese fata de la el: nici Franta, nici Republica Venetiana, nici Roma nu l-au mai sprijinit indeajuns. Istoricul Alexandru D. Xenopol e de parere ca acesta rasturnare de intentii s-a petrecut ca urmare a faptului ca Petru Cercel esuase in a realiza ceea ce protectorii sai din Occident asteptasera de la el. Il sprijinisera cu gandul de a avea un aliat in Balcani, ca o modalitate de a-si extinde influenta in Europa de sud-est, cu atat mai mult cu cat la Roma circula ideea unei cruciade anti-otomane, menita sa stavileasca extinderea expansiunii turcesti catre apus. Asadar, tarile vest-europene incercau sa pregateasca terenul. Un print format dupa modelul occidental si indatorat puterilor vestice le-ar fi slujit minunat scopurile. Cu alte cuvinte, Petru Cercel reprezentase o investitie si o unealta. Neizbutind sa-si pastreze tronul, a devenit neinteresant. Poate era prea boem, prea visator pentru a servi telurilor politice ale marilor puteri europene.



La Constantinopol, unde s-a dus din nou, in cele din urma, intr-o incercare disperata de a-si recapata tronul, nu mai avea, deci, suficient sprijin diplomatic si nici financiar. Rivalul sau, Mihnea, a redobandit tronul Valahiei. (Ulterior, in 1591, acesta a fost iarasi mazilit si chemat la Constantinopol, unde, pentru a-si scapa viata, a abjurat credinta ortodoxa si s-a convertit la Islam, de unde si porecla sub care a ramas in istorie: Mihnea Turcitul). Petru a fost intemnitat la inchisoarea Edicule ("Cele Sapte Turnuri"), iar peste cateva luni, in 1590, pentru a pune capat, o data pentru totdeauna, oricarei probleme din partea lui, turcii, cu contributia lui Mihnea, s-au descotorosit de el: spunandu-i-se ca va fi surghiunit in Rodos, a fost urcat pe o corabie, iar in mijlocul Bosforului, a fost ucis.

Dintr-o legatura cu o femeie necunoscuta, Petru Cercel a avut mai multi copii, dintre care unul, Marcu Cercel, a fost, pentru foarte putina vreme, in anul 1600, guvernator al Moldovei, atunci cand cele trei tari romane s-au unit pentru scurt timp, sub domnia lui Mihai Viteazul.

Ce-a fost si ce-ar fi putut fi

Povestea vietii acestui principe seamana cu un roman de aventuri, in care capitolele cele mai palpitante sunt cele care relateaza scurtul sau triumf ca domn al Valahiei si prabusirea sa dramatica, din culmea gloriei in mlastina infrangerii, urmata de o moarte cruda, prin asasinat. Pare viata unui aventurier plecat in cautarea norocului si care s-a dovedit prea slab pentru a-l stapani atunci cand l-a gasit. Si totusi, Petru Cercel ar merita, poate, mai mult de la posteritate decat o astfel de judecata.



Oricat de scurta i-ar fi fost domnia, infaptuirile lui s-au numarat, totusi, printre acele farame de civilizatie occidentala de care au avut parte Valahia si Moldova prin spiritul unora - putini - dintre domnitorii lor, cei cativa domni carturari si umanisti, atat de rari in gramada de creaturi lacome si vulgare care s-au perindat - in numar prea mare, din nefericire - pe tronurile principatelor. Odata cu el, o adiere de Renastere a patruns in Tara Romaneasca, la acea vreme aflata inca intr-un Ev Mediu foarte departat de marea prefacere prin care trecea, de doua secole, Europa apuseana. Fulgeratoarea lui trecere prin istorie a lasat cateva urme, datorita carora putem descoperi astazi fascinanta personalitate a acestui print neobisnuit. Dincolo de dorinta de marire - cine n-o avea? - gasim in povestea lui lucruri aparte, care il deosebesc de alti pretendenti si domni care s-au perindat la tronul Tarii Romanesti. A fost primul care a folosit politica franceza pentru a ajunge la tron. A adus cu el idei - poate chiar idealuri - care ar fi putut da o noua stralucire Valahiei si i-ar fi grabit progresul, daca soarta l-ar fi pastrat mai mult pe tron pe acest principe. Cum ar fi aratat oare istoria romanilor daca Petru Cercel ar fi domnit cateva decenii si ar contribuit la respingerea influentei otomane si la extinderea celei dinspre Apus? Nu ramane decat sa visam la ce-ar fi putut infaptui in mai multi ani de domnie si sa regretam faptul ca, in intrecerea lipsita de scrupule, in acea olimpiada a coruptiei in care se infruntau pretendentii la tron, a castigat turcitul Mihnea in locul lui Petru Cercel, care visase sa uneasca Principatele Romane cu Europa - in spirit.