Prima pagină D:News

Oamenii de ştiinţă dezvoltă un tratament împotriva veninului celei mai periculoase meduze

12.14.2012 | ● Vizualizări: 681
Viespea-de-mare (Chironex fleckeri) este unul dintre cele mai veninoase animale de pe glob.     + zoom
Galerie foto (1)

Viespea-de-mare este cea mai veninoasă meduză şi una dintre cele mai veninoase specii din întreaga lume animală, înţepătura ei fiind adesea fatală. Cercetătorii de la Universitatea din Hawaii au descoperit însă o substanţă care ar putea proteja organismul de cele mai grave efecte ale veninului.

Un compus pe bază de zinc a fost testat pe şoareci, constatându-se că poate împiedica stopul cardiac care duce adesea la deces în cazul contactului cu veninul meduzei Chironex fleckeri, numită popular viespea-de-mare. 

Această specie de cubomeduză trăieşte în apele Oceanului Indian şi este un mare pericol pentru înotători. Specia este responsabilă, numai în Australia, de cel puţin 63 de decese, înregistrate între anii 1884 şi 1996. Un singur exemplar are în tentaculele sale suficient venin pentru a ucide 60 de oameni.

Viespea-de-mare are tentacule lungi de peste 2 metri care, în atingere cu pielea, injectează venin prin sute de ace microscopice. Înţepătura provoacă dureri cumplite, umflarea porţiunii de corp atinse şi, pe măsură ce veninul pătrunde în sânge şi este transportat în tot corpul, survin oscilaţii ale tensiunii arteriale şi, adesea, un stop cardiac fatal.

Până în prezent, medicii nu au mijloace de a împiedica acţiunea veninului, ci pot doar să trateze simptomele pe măsură ce apar, de exemplu variaţiile tensiunii arteriale.

Cercetările echipei de la Universitatea din Hawaii, condusă de Angel Yanagihara, s-au concentrat asupra gluconatului de zinc, un supliment alimentar administrat în mod obişnuit copiilor născuţi prematur, pentru a le mări nivelul de zinc în organism.

Compusul pare să împiedice ieşirea din vasele de sânge a anumitor ioni (particule încărcate) care menţin funcţionarea inimii.

Cercetări anterioare arătaseră că veninul conţine o substanţă care atacă pereţii vaselor de sânge, creând în ei orificii minuscule prin care anumiţi compuşi chimici pot ieşi din vase; ce anume ieşea nu se ştia cu precizie.

Pentru a afla în detaliu ce se întâmplă, Angel Yanagihara şi colegii ei au prelevat sânge de la oameni, oi, şobolani şi şoareci şi l-au pus în contact cu venin de viespe-de-mare. Au realizat apoi măsurători electrice pentru a urmări substanţele care ieşeau din celule. Au constatat, astfel, că ionii de potasiu ieşeau din globulele roşii ale sângelui, trecând în plasmă (lichidul gălbui în care plutesc elementele figurate ale sângelui - globule albe, globule roşii şi trombocite).

Cercetătorii au ajuns la concluzia că o scădere bruscă a nivelului de potasiu în hematii (globule roşii) alterează funcţia cardiacă normală, împiedicînd inima să bată corect. (Muşchiul inimii, ca şi alţi muşchi, are nevoie de o diferenţă între concentraţia de potasiu din  celule şi cea din afara celulelor, pentru a se contracta.)

Porii care apăreau în învelişul celulelor a făcut-o pe Angel Yanagihara să se gândească la unele structuri similare văzute la bacterii şi să-şi amintească de experimente vechi (din anii 1880) în care oamenii de ştiinţă folosiseră zincul pentru a împiedica apariţia acestor pori bacterieni. Cercetătoarea s-a întrebat, atunci, dacă nu cumva zincul ar putea fi utilizat pentru a împiedica efectul veninului asupra celulelor sângelui.

Pentru a testa ipoteza, specialiştii au injectat şoarecilor din două grupuri venin de viespe-de-mare, unui grup administrându-i apoi gluconat de zinc. 

Toţi şoarecii injectaţi numai cu venin au murit; în schimb, aproximativ jumătate dintre animalele care primiseră tratament cu zinc au supravieţuit pe durata experimentului.

Rezultatele sugerează că zincul acţionează împiedicînd formarea porilor prin care potasiul iese din celule. Dacă rezultatele pe animale mai mari vor fi concludente, suplimentul cu gluconat de zinc va putea fi adminstrat ca tratament persoanelor care au suferit înţepături din partea periculoaselor meduze.

Sursa: Live Science