Eşti obosit, morocănos şi antisocial? S-ar putea să fii bolnav cronic fără să ştii

Afecţiunea se numeşte distimie şi se manifestă adesea printr-o „lipsă de chef” generală, atitudine pesimistă, cinică, evitarea contactelor sociale, ca şi prin tulburări de somn şi de alimentaţie. 

• Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
• Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice

Oamenii cu astfel de comportament pot fi adesea consideraţi, pur şi simplu, morocănoşi de felul lor, pesimişti şi cu o fire posmorâtă.

Dar, în realitate, multe dintre aceste persoane veşnic prost-dispuse suferă de o formă specială de depresie, datorată unui dezechilibru hormonal.

Specialiştii estimează că aproximativ 3% din populaţie suferă de distimie, dar, având în vedere că aceia care prezintă această tulburare (spre deosebire de cei ce suferă de depresie majoră),  tind să trăiască cu ea, fără a apela la ajutor profesonist, considerând că asta e firea lor normală, mulţi dintre ei rămăn nediagnosticaţi şi netrataţi timp de decenii, uneori toată viaţa.

„Adesea, cei ce suferă de această problemă nu sunt conştienţi de era şi cred că face parte din felul lor de a fi”, spune prof. Craig Jackson, şeful departmentului de psihologie de la Birmingham City University. ”Dar acest lucru le poate modela personalitatea şi viziunea asupra vieţii, astfel încât ei răspund la dificultăţile existenţei într-un mod mai negativ. Iar aceste reacţii negative le adâncesc proasta dispoziţie, astfel încât distimia devine un cerc vicios din care le este greu să iasă.”

Un studiu publicat în Journal of Clinical Psychiatry arată că distimicii trăiesc, în general, cu această tulburare timp de până la 30 de ani şi doar jumătate dintre ei apelează la tratament.

Pentru a fi diagnosticaţi cu distimie, pacienţii trebuie să prezinte două simptome depresie timp de cel puţin doi ani. (Pentru a fi diagnosticaţi cu depresie în sensul strict, trebuie să fi avut cel puţin trei simptome într-o perioadă de două săptămâni.)

Simptomele pot include: sentimente de tristeţe prezente în cea mai mare parte a zilelor, nivel scăzut de energie, tulburări de alimentaţie (apetit scăzut sau mâncat în exces), prea mult sau prea puţin somn, o viziune negativă asupra vieţii, evitarea contactelor sociale şi o capacitate scăzută de resimţi bucuria în viaţă.

Persoanele cu distimie au de obicei doar unul sau două dintre aceste simptome, dar le au pentru o perioadă mai lungă de timp.

Cauza ar fi o combinaţie de factori sociali, biologici şi psihologici, iar de multe ori distimia se întâlneşte la mai mulţi membri ai aceleiaşi familii. Dar nu se ştie dacă e vorba despre o legătură genetică (transmiterea ereditară a unei predispoziţii la această tulburare) ori de o influenţă de ordin psihologic (un copil crescut de părinţi cu firi pesimiste se obişnuieşte şi el să aibă o viziune negativă asupra vieţii.)

Distimia este corelată cu o insuficienţă a secreţiei de serotonină, o substanţă din creier care influenţează dispoziţia. Studii recente au arătat că distimia ar putea avea drept cauză un dezechilibru al dopaminei – o altă substanţă produsă de creier.

Simptomele distimiei apar, de obicei, la sfârşitul adolescenţei sau în prima tinereţe, dar tulburarea rămâne de multe ori nediagnosticată, deoarece mulţi medici de familie nu au experienţa necesară pentru a o detecta. 

Deoarece distimicii sunt, cel mai adesea, „funcţionali”, reuşind să aibă o viaţă profesională şi familială acceptabilă, suferinţa lor rămâne, de multe ori, nedescoperită.

Acest lucru e periculos, deoarece, în lipsa tratmentului, aceste persoane prezintă un risc sporit de a dezvolta o tulburare depresivă majoră.

Conform unui studiu publicat în Psychopharmacology Bulletin, 75% dintre distimici au prezentat cel puţin un episod de depresie, iar mulţi dintre ei au avut mai mult de unul.

Mulţi dintre aceşti oameni îşi dau seama că e ceva în neregulă şi apelează la ajutor abia când ajung să sufere de depresie majoră.

Distimia poate fi tratată cu ajutorul unor medicamente antidepresive, care reglează secreţia de serotonină şi dopamină, şi prin şedinţe de terapie comportamental-cognitivă, care ajută pacientul să identifice situaţiile care îi înrăutăţesc dispoziţia şi să le facă faţă.

Sursa: Mail Online