Home » D:News » Cum sună glasul vulpilor? (VIDEO)

Cum sună glasul vulpilor? (VIDEO)

Cum sună glasul vulpilor? (VIDEO)
Publicat: 08.09.2013
Videoclipul unui cântec de mare succes, numit "The Fox", lansat în urmă cu câteva zile de artistul norvegian Ylvis, conţine o serie de sunete care ar reprezenta, chipurile, glasul vulpii. E, desigur, o fantezie artistică, deoarece, în realitate, vocalizările acestei specii sunt cu totul diferite. Aşadar, cum "face" vulpea?

Vulpea roşie (Vulpes vulpes), cea mai răspândită specie de vulpe de pe glob şi care trăieşte şi la noi în ţară, are peste 20 de sunete caracteristice, după cum afirmă Stephen Harris, un biolog de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, care a studiat vocalizările acestor animale.

Sunetele sunt folosite pentru găsirea partenerilor de împerechere, în interacţiunile cu rivalii, în comunicarea în interiorul grupului familial, iar animalele se recunosc între ele după voce.

Printre sunete se numără lătrături, schelălăieli şi sunete sacadate din gât, dar şi nişte ţipete stridente, înfricoşătoare pentru oameni, mai ales dacă le aud noaptea.

Totuşi, vulpile nu sunt animale foarte gălăgioase,  având şi alte modalităţi de comunicare; în ciuda varietăţii de sunete pe care le folosesc, ele comunică încă şi mai intens prin miros.

Sursa: Live Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase