Home » D:News » Peruanii au găsit două mumii preincaşe intacte. „Este una dintre cele mai importante descoperiri”, anunţă specialiştii

Peruanii au găsit două mumii preincaşe intacte. „Este una dintre cele mai importante descoperiri”, anunţă specialiştii

Publicat: 25.10.2013
Mumiile precolumbiene ale unui copil şi unui adult, datând din urmă cu cel puţin o mie de ani, au fost descoperite intacte într-un sit preincaş dintr-un cartier rezidenţial din Lima, capitala statului Peru, a anunţat, joi, arheologul care coordonează activitatea din acel sit, citat de AFP.

Este una dintre descoperirile cele mai importante în peste trei decenii de săpături, pentru că ambele mumii sunt intacte„, a spus Gladys Paz, precizând că descoperirea a fost făcută cu cinci zile înainte.

Mumiile se aflau în vârful unui trunchi de piramidă înalt de 20 de metri situat în complexul „huaca” (sit religios, în limba quechua) de la Pucllana, din Miraflores, un cartier rezidenţial din Lima.

Gladys Paz a precizat că arheologii nu s-au atins de mormânt, rămas intact, cu resturile din ofrandele şi obiectele care au însoţit mumiile, în special vase din teracotă, 12 saci din pânză şi rămăşiţele a trei cobai (consumaţi încă şi astăzi în Peru). După părerea ei, copilul care l-a însoţit pe adult a fost sacrificat.

Acesta a fost doar cel de-al treilea mormânt găsit intact din rândul celor peste 70 de morminte descoperite în „huaca” Pucllana, un spaţiu de şase hectare, consacrat altădată ceremoniilor religioase şi funerare.

Arheologii au descoperit în 2010 mumia unei fete în vârstă de 13 ani, iar apoi, doi ani mai tâziu, rămăşiţele pământeşti ale unei femei însoţite de patru copii.

Piramida a fost construită în timpul civilizaţiei Wari, între anii 800 e.n. şi 1.000 e.n., potrivit directoarei proiectului, Isabel Flores.

În Lima se găsesc aproape 350 de „huacas”, cele mai multe dintre ele fiind prehispanice. Adeseori aflate lângă imobile şi clădiri sau chiar strivite de urbanizarea uneori „anarhică”, aceste morminte oferă privitorilor una dintre rarele mărturii despre trecutul prehispanic peruan din capitala acestei ţări.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase