Home » D:News » Orbirea ar putea fi prima dizabilitate majoră de care vom scăpa, graţie unei tehnici revoluţionare de creare a retinei

Orbirea ar putea fi prima dizabilitate majoră de care vom scăpa, graţie unei tehnici revoluţionare de creare a retinei

Orbirea ar putea fi prima dizabilitate majoră de care vom scăpa, graţie unei tehnici revoluţionare de creare a retinei
Publicat: 25.12.2013
Orbirea ar putea să fie prima dizabilitate majoră care să dispară. Un ochi bionic este deja pe piaţă, în Statele Unite, iar în ultimul timp, terapia cu celule stem pare să refacă vederea şoarecilor. Mai mult, recent, oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au reuşit să printeze cu succes celule ale retinei.

Oamenii de ştiinţă au mai folosit tehnici de printare 3D cu celule vii şi înainte, însă procesul este mai eficient atunci când se utilizează un anumit tip de celule. 

În noul studiu, oamenii de ştiinţă au utilizat o imprimantă piezoelectrică pentru a printa celule ganglionare şi celule gliale pentru şobolani. Cum majoritatea celulelor au fost intacte, oamenii de ştiinţă au fost capabili să realizeze cu succes o cultură de celule printate care au evoluat la fel de bine ca cele normale. Dintre celulele care,la început, păreau să fi fost ruinate, s-a dovedit că cele mai multe se prinseseră de imprimantă. 

Celulele gliale, o parte a sistemului nervos, au o importanţă majoră în studiu ca parte a abordării de regenerare a ţesutului, deoarece atunci când ele sunt activate, eliberează un factor de creştere care ajută la restabilirea conexiunilor dintre ganglioni şi nervul optic. 

O adevărată provocare pentru specialişti va fi să testeze dacă este posibil să printeze conuri şi bastonaşe pentru a putea reda vederea pacienţilor.

Dacă vor reuşi să printeze şi aceste elemente, atunci crearea unei retine funcţionale cu ajutorul unei imprimante 3D va deveni realitate. În plus, chiar dacă printarea conurilor şi bastonaşelor nu se va putea realiza, celulele gliale şi cele ganglionare printate îi vor ajuta pe specialişti să realizeze alte studii asupra proliferării celulare şi asupra modului în care vor putea trata pacienţi care se confruntă cu probleme de vedere. 

Sursa: Singularity HUB

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase