Home » D:News » Te enervezi din orice? Ai accese de furie? Ia o aspirină!

Te enervezi din orice? Ai accese de furie? Ia o aspirină!

Te enervezi din orice? Ai accese de furie? Ia o aspirină!
Publicat: 13.01.2014
Aspirina poate reprezenta un remediu pentru calmarea stărilor de furie, care pot fi provocate de unele inflamaţii din organism, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii americani, informează dailymail.co.uk.

Furia este o emoţie comună pe care oamenii o simt, adesea, din cauza unor motive diverse, printre care se numără şi frustrările din viaţa de zi cu zi.

Cercetări recente sugerează că accesele de furie şi chiar „mofturile” copiilor sunt, de fapt, probleme medicale care pot fi tratate cu ajutorul medicamentelor, în unele cazuri, chiar cu banala aspirină.

În cazul persoanelor furioase, un răspuns inflamator resimţit în organism reprezintă cauza activării stărilor agresive, aşadar există o cauză psihologică pentru care acestea îşi pierd calmul.

Inflamaţia este un răspuns normal la răni şi infecţii, influenţând producţia de citokine, substanţe care alertează sistemul imunitar.

Dar, în cazul unor oameni, răspunsul inflamator nu dispare în momentul în care pericolul trece. Mai mult decât atât, devine cronic, iar citokina continuă să circule prin sânge.

Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii sugerează că inflamaţia îi face pe oameni să fie mai predispuşi la accese de furie. Pentru realizarea acestei cercetări, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Chicago au realizat teste de sânge pentru 70 de persoane care sufereau de tulburare explozivă intermitentă – diagnostic psihiatric pentru actele scurte de agresiune.

Afecţiunea, caracterizată ca un eşec de a rezista impulsurilor agresive, a fost identificată recent. Dar, potrivit unui studiu realizat de Harvard Medical School şi University of Chicago, publicat în anul 2006, mai mult de trei milioane de britanici se confruntă cu această tulburare.

Ultimele studii, publicate în urmă cu două săptămâni, au arătat că oamenii cu acestă afecţiune au înregistrat un nivel mai ridicat de citokină, în comparaţie cu cei care nu sunt predispuşi la accese de furie

Studiul sugerează o legătură directă între inflamaţie şi agresivitatea umană, spun cercetătorii în studiul publicat în JAMA Psychiatry. Cu alte cuvinte, inflamaţia ar putea face oamenii să fie nervoşi.

În cazul în care se declanşează accesele de furie, cercetătorii sugerează că, decât să încerce să se calmeze, persoanele care suferă de această stare ar trebui, mai degrabă, să ia o aspirină, pentru a potoli izbucnirile. Această acţiune este recomandată pentru că aspirina blochează procesul chimic al inflamaţiei, la fel ca medicamentele nonsteroidiene, cum ar fi ibuprofenul.

„Nu ştim încă dacă inflamaţia declanşează sentimentul de agresivitate sau sentimentele agresive duc la inflamaţie, dar este o indicaţie redutabilă că cele două sunt conectate biologic”, a declarat profesorul Emil Coccaro, de la Universitatea din Chicago, care a coordonat acest studiu.

Pe de altă parte, există persoane sceptice care subliniază că acest cel mai recent studiu a fost efectuat pe un număr prea mic de persoane pentru a avea rezultate semnificative.

Surse: Mediafax, Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase