Home » D:News » Imagini incredibile capturate în Australia: un şarpe mănâncă un crocodil după o luptă grea (GALERIE FOTO)

Imagini incredibile capturate în Australia: un şarpe mănâncă un crocodil după o luptă grea (GALERIE FOTO)

Publicat: 03.03.2014
Un şarpe a câştigat o bătălie îndelungată cu un crocodil în nordul regiunii Queensland. Şarpele s-a luptat cu crocodilul, l-a sufocat, iar în cele din urmă l-a mâncat.

Incidentul ce a avut loc în Lacul Moondarra, în apropiere de muntele Isa, a fost capturat pe cameră duminică de locuitorii din regiune.

Şarpele ce măsura aproximativ 3 metri, despre care se crede că era un piton, s-a înfăşurat în jurul crocodilului în timp ce se zbăteau în apă.

Ulterior, şarpele a adus crocodilul la mal şi l-a mâncat.

Tiffany Corlis, o scriitoare din regiune, a observat lupta şi a realizat următoarele fotografii:

„A fost incredibil”, a declarat pentru BBC. „Am văzut şarpele luptându-se cu crocodilul. Îl învârtea ca să îl poată apuca mai bine, apoi s-a încolăcit în jurul picioarelor crocodilului ca să-l ţină locului”, a relatat Corlis.

„Lupta a început în apă. Crocodilul încerca să-ţi ţină capul deasupra nivelului apei, iar şarpele se încolăcea în jurul său”, a mai spus Corlis.

„După ce crocodilul a murit, şarpele s-a descolăcit, a venit în faţă şi a început să mănânce crocodilul începând de la faţă”, a concluzionat martora.

Corlis afirmă că şarpelui i-au trebuit aproximativ 15 minute pentru a mânca crocodilul.

Şarpele era „cu siguranţă sătul” atunci când a terminat de mâncat, a declarat scriitoarea. „Nu ştiu unde s-a dus după aceea, căci noi am plecat, gândindu-ne că nu ar fi o idee bună să mai rămânem prin zonă”, a mai spus Corlis.

Un alt martor, Alyce Rosenthal, a declarat pentru mass-media din localitate că cele două animale s-au luptat preţ de cinci ore. La final, ele păreau epuizate, a mai spus Rosenthal.

„Nu e ceva ce vezi în fiecare zi”, a mărturisit ea.

Pitonii îşi ucid prada prin strangularea animalului, încolăcindu-se mai tare în jurul trupului acestuia pe măsură ce el expiră.

Acest lucru provoacă decesul prin sufocare sau prin insuficienţă cardiacă, permiţând ulterior pitonului să-şi înghită victima în întregime. Mulţi şerpi au fălci flexibile care le permit să înghită prăzi de câteva ori mai mari decât propriul trup.

Un studiu publicat în 2012 în jurnalul Biology Letters sugera că şerpii pot simţi pulsul victimei lor, abandonând strânsoarea atunci când acesta înceta să mai fie perceput, permiţându-le astfel să nu consume mai multă energie decât este strict necesar.

Statul australian Queensland găzduieşte unii dintre cei mai periculoşi şerpi din lume şi totodată crocodili de apă sărată.

Surse: BBC News, ABC, Courier Mail / Foto: Tiffany Corlis

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?