Home » D:News » O nouă tendinţă revoluţionează medicina: în 2014 vor fi efectuate peste 100 de milioane de vizite medicale virtuale

O nouă tendinţă revoluţionează medicina: în 2014 vor fi efectuate peste 100 de milioane de vizite medicale virtuale

O nouă tendinţă revoluţionează medicina: în 2014 vor fi efectuate peste 100 de milioane de vizite medicale virtuale
Publicat: 14.03.2014
Medicii din lumea întreagă vor realiza în acest an peste 100 de milioane de consultaţii pe internet - o creştere cu 400% în raport cu anul 2012 -, au anunţat autorii unui studiu publicat joi în Panama, informează AFP.

„În 2014, prevedem că vor avea loc 100 de milioane de consultaţii medicale virtuale în lumea întreagă, fapt ce reprezintă o creştere cu 400% faţă de anul 2012”, a spus Francisco Martin, administratorul cabinetului de cercetări şi studii de piaţă Deloitte, autorul studiului.

După părerea lui Francisco Martin, această creştere este o consecinţă a „necesităţilor de reducere a costurilor sanitare din numeroase ţări industrializate şi a unui mai bun acces de care beneficiază majoritatea populaţiei la noile suporturi şi tehnologii”.

În 2014, vânzările mondiale de telefoane inteligente, tablete, computere personale, televizoare şi console video vor depăşi 750 miliarde de dolari, reprezentând o creştere cu 50 miliarde de dolari faţă de anul 2013 şi o cifră de afaceri aproape dublă faţă de 2007, potrivit aceluiaşi studiu.

Vizitele medicale pe internet (eVisits) au ca specific obţinerea unor informaţii despre pacient şi boala lui prin intermediul unor formulare, chestionare şi fotografii, cu scopul de a înlocui interacţiunea directă cu medicul. Acest proces utilizează diverse programe, aplicaţii şi suporturi tehnologice, concepute pentru a obţine un diagnostic şi o reţetă medicală fără ca pacientul să se deplaseze la cabinetul medicului.

Utilizarea generală a computerelor şi a internetului, familiarizarea tot mai mare cu tehnologia a persoanelor în vârstă – care merg cel mai mult la medic – şi folosirea masivă a dispozitivelor mobile, în combinaţie cu o reţea de internet de mare viteză, la un tarif abordabil, ar trebui să genereze un veritabil avânt al consultaţiilor medicale virtuale, prezic autorii studiului.

Potrivit lor, consultaţiile pe internet vor fi deosebit de apreciate în Statele Unite şi Canada, unde acestea ar putea ajunge la o cifră de afaceri de până la 75 milioane de dolari în 2014.

Medicii de familie americani şi canadieni primesc în fiecare an 600 milioane de pacienţi în cabinetele lor şi, în circa jumătate dintre cazuri, este vorba de situaţii „care ar putea fi rezolvate prin intermediul unei consultaţii virtuale”, afirmă autorii studiului.

Potrivit acestei analize, eVisits au un potenţial puternic de dezvoltare şi în Marea Britanie, Danemarca, Kenya şi Indonezia, chiar dacă aria de răspândire a acestui sistem rămâne deocamdată „limitată” în regiunea Asia-Pacific.

Vizitele medicale virtuale ar trebui să genereze în acest an pe plan mondial o economie potenţială de peste 5 miliarde de dolari în raport cu costurile consultaţiilor medicale reale.

Sursa: Mediafax, AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase