Home » D:News » Un animal „legendar” există cu adevărat: zoologii l-au descoperit pe o mică insulă din Pacific

Un animal „legendar” există cu adevărat: zoologii l-au descoperit pe o mică insulă din Pacific

Publicat: 22.05.2014
Şarpele de Clarion a fost descris pentru prima dată în 1936, pe baza unui singur exemplar. Timp de aproape 20 de ani, nu a mai fost găsit niciunul, astfel încât s-a considerat că e vorba despre o eroare, iar specia a fost ştearsă de pe lista reptilelor lumii în 1955. Dar o expediţie recentă a restabilit adevărul: şarpele de Clarion chiar există ca specie distinctă.

Un zoolog de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Smithsonian, SUA, a încercat să studieze genetic exemplarul pe baza căruia fusese descrisă specia, dar testele nu au fost concludente.

Pentru a dezlega misterul, el a cooptat specialişti de la Institutul Naţional de Ecologie din Veracruz, Mexic,  împreună cu care a întreprins o expediţie pe insula mexicană Clarion, locul unde fusese găsit primul exemplar, pe baza căruia naturalistul  William Beebe descrise specia, în 1936.

Cercetătorii au reuşit să captureze 11 exemplare ale căror caracteristici corespundeau cu cele descrise de Beebe. Ulterior, testele ADN au confirmat că e vorba despre o specie diferită de cele de pe continent.

Şarpele de Clarion este, aşadar, o specie distinctă, căreia cercetătorii i-au dat numele ştiinţific de Hypsiglena unaocularus.

Sursa: New Scientist

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase