Home » D:News » „Dreptul de a fi uitat”: Google revine asupra deciziei de a elimina din rezultatele căutărilor articole ale unor publicaţii

„Dreptul de a fi uitat”: Google revine asupra deciziei de a elimina din rezultatele căutărilor articole ale unor publicaţii

„Dreptul de a fi uitat”: Google revine asupra deciziei de a elimina din rezultatele căutărilor articole ale unor publicaţii
Publicat: 07.07.2014
Google a revenit asupra deciziei de a elimina din rezultatele căutărilor articole ale unor instituţii de media, între care s-au numărat BBC şi The Guardian, unele materiale care au fost scoase în ultima săptămână de pe motorul de căutare fiind reintroduse.

După ce şi-a atras numeroase acuzaţii de cenzură, Google a început să reintegreze în rezultatele căutărilor unele link-uri pe care le eliminase în numele aşa-numitului „drept de a fi uitat”.

Astfel, mai multe articole postate online de publicaţia britanică The Guardian au fost eliminate din căutări la începutul acestei săptămâni, însă ulterior au început să reapară în integralitatea lor pe motorul de căutare, scrie bbc.com.

Google, care controlează 90% din totalul căutărilor efectuate pe internet la nivel european, a declarat că se află într-o situaţie nouă, ca urmare a deciziei recente a Curţii Europene de Justiţie (CEJ) conform căreia utilizatorii pot cere Google şi altor motoare de căutare pe internet să şteargă din rezultatele căutărilor online unele link-uri către ştiri, decizii judecătoreşti şi alte documente care conţin informaţii inadecvate, irelevante şi care încalcă dreptul la viaţă privată.

„Acesta este un proces nou şi în continuă evoluţie pentru noi. Vom continua să ţinem cont de reacţiile pe care le primim şi totodată vom colabora cu autorităţile care au în responsabilitate protecţia datelor utilizatorilor pentru a ne conforma acestei reguli (a CEJ, n.r.)”, au spus reprezentanţii Google, fiind citaţi de Reuters.

Google a primit de la utilizatori 70.000 de solicitări privind ştergerea de informaţii sensibile, în doar o lună de la lansarea unui site creat special în acest scop, cele mai multe astfel de cereri fiind primite din Franţa.

Operatorul celui mai utilizat motor de căutare din lume a înfiinţat site-ul şi o comisie de experţi pe 29 mai, pentru a respecta decizia Curţii Europene de Justiţie.

Ţările din care au venit cele mai multe astfel de cereri au fost Franţa (14.086), Germania (12.678), Marea Britanie (8.497), Spania (6.176) şi Italia (5.934).

Solicitările au vizat un număr total de 267.550 de link-uri, însă Google a precizat că fiecare astfel de cerere va fi tratată în mod individual.

Şi la acest capitol, al link-urilor solicitate a fi şterse, Franţa se situează pe primul loc, cu 47.927, fiind urmată de Germania (47.014), Marea Britanie (34.597), Spania (21.564) şi Italia (23.321).

Compania Google a precizat că nu va şterge toate aceste linkuri, ci va analiza fiecare cerere în parte şi va decide în funcţie de relevanţa fiecăreia.

Decizia Curţii Europene de Justiţie a fost o surpriză pentru Google şi alte companii de profil aflate în atenţia Uniunii Europene pentru practicile în domeniul respectării vieţii private.

Blocul comunitar vrea să extindă prerogativele autorităţilor de reglementare în domeniul protejării datelor, astfel încât acestea să poată aplica amenzi în cazul nerespectării prevederilor legale.

Dezvăluirile legate de spionarea de către Statele Unite a unor cetăţeni ai UE, inclusiv a unor politicieni, între care cancelarul german Angela Merkel, au sporit atenţia acordată protejării vieţii private.

Directorul general al Google, Larry Page, a avertizat însă că decizia CEJ ar putea încuraja regimurile politice represive să încerce să cenzureze internetul, potrivit unui interviu acordat Financial Times.

Recent, Google a decis să elimine din rezultatele căutărilor un articol al unui jurnalist al BBC vechi de şapte ani referitor la fostul director general al Merrill Lynch Stan OţNeal, hotărâre care a atras acuzaţii de cenzură din partea unor politicieni britanici şi oficiali ai Uniunii Europene.

Totodată, The Guardian a protestat după ce din rezultatele căutărilor pe Google au fost eliminate articolele publicaţiei britanice referitoare la modul în care un arbitru a minţit cu privire la motivul pentru care a anulat un penalty atribuit. A fost neclar cine a solicitat Google să elimine aceste articole.

Surse: Mediafax, BBC News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU
Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift
Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift
Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei
Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei
Alergătorul român Alexandru Corneschi a terminat pe locul 20 Maratonul de la Boston
Alergătorul român Alexandru Corneschi a terminat pe locul 20 Maratonul de la Boston
Mesajul codat al Ucigașului Zodiac, descifrat după 51 de ani
Mesajul codat al Ucigașului Zodiac, descifrat după 51 de ani