Home » D:News » Facebook a lansat o nouă aplicaţie, destinată exclusiv VIP-urilor. Iată cum poţi avea acces la ea

Facebook a lansat o nouă aplicaţie, destinată exclusiv VIP-urilor. Iată cum poţi avea acces la ea

Publicat: 18.07.2014
Facebook a lansat, joi, o nouă aplicaţie pentru sistemul de operare iOS care ajută celebrităţile să se conecteze cu fanii lor într-un mod mai simplu.

Numită „Mentions„, aplicaţia este disponibilă doar pentru celebrităţile şi persoanele publice cu pagini verificate. Actorii, atleţii, muzicienii şi alte personalităţi pot să comunice astfel cu fanii lor.

Mentions” arată şi se comportă ca o aplicaţie de bază a reţelei de socializare Facebook, dar a fost creată în special pentru a le permite utilizatorilor să vadă ce spun fanii lor despre ei. Pagina „Mentions” le permite celebrităţilor să fie la curent cu persoanele care le urmăresc activitatea şi postările în care sunt menţionate pe Facebook.

„Aproximativ 800 de milioane de oameni sunt conectaţi cu persoane publice pe Facebook şi interacţionează cu atleţi, muzicieni, actori şi alte personalităţi care sunt importante pentru ei”, au spus reprezentanţii Facebook.

„De la a-i aplauda pe jucătorii de la Cupa Mondială la a verifica noutăţile postate de celebrităţile preferate, sunt peste un miliard de interacţiuni între persoanele publice şi fanii lor, pe Facebook, în fiecare săptămână. Vrem să facem aceste interacţiuni şi mai bune”, mai spun reprezentanţii Facebook.

Ideea acestei aplicaţii e ca celebrităţile să poată comunica mai uşor cu fanii lor de pe Facebook, în condiţiile în care au o imagine mai clară despre cine discută despre ele. De asemenea, cu ajutorul acestei aplicaţii, utilizatorii pot susţine sesiuni în direct de întrebări şi răspunsuri. De exemplu, Facebook va arăta când cântăreaţa Mariah Carey discută cu fanii.

Această aplicaţie este deocamdată disponibilă pentru persoanele cu pagini verificate din Statele Unite ale Americii. Ea poate fi accesată aici.

Surse: Mediafax, Facebook

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase