Prima pagină D:News

Train Delivery: ateliere creative, muzică şi diversitate la Gara de Nord

Irina Tacu | 07.28.2014 | ● Vizualizări: 236
Train Delivery: ateliere creative, muzică şi diversitate la Gara de Nord     (Foto: Mediafaxfoto/CRISTIAN MUNTEANU) + zoom
Galerie foto (1)

Evenimentul Train Delivery a reunit în acest weekend, în Gara de Nord din Capitală, oameni de toate vârstele, care au vizitat standuri cu ateliere creative şi vagoane recondiţionate, aducând cultura urbană şi voia bună puţin mai aproape de publicul bucureştean, dar şi de călătorii aflaţi în trecere.

Duminică, pe la prânz, la intrarea dinspre coloane în Gara de Nord e forfotă mare, mai mare decât de obicei. Călători grăbiţi îşi cară bagajele, mereu cu ochii după panourile de informaţii, în timp ce oameni ai străzii îşi târăsc alene paporniţele. Fata care vinde suc face plinul dozatoarelor, ştergându-şi fruntea transpirată cu braţul îndoit. Mai în faţă, spre peroane, o femeie îşi saltă fetiţa în sus şi o ajută să bea apă de la cişmea.

Din când în când, tineri cu ecusoane albe la gât traversează gara din şi spre peronul 14, cu paşi repezi şi hotărâţi, vorbind la telefon sau făcându-şi semne între ei. Unii se mai opresc la pupitrul de DJ apărut între McDonalds, biroul de informaţii şi panoul cu plecări şi sosiri. Peste weekend, vocile din difuzoare care anunţă trenurile au fost dublate de beat-uri electronice, ritmuri de discotecă şi tobe antrenante. E cald, e aglomerat şi, fără ca toată lumea să ştie, e Train Delivery.

Ce este Train Delivery?

Aflat la a doua ediţie, Train Delivery a luat naştere anul trecut, din dorinţa de a schimba percepţia asupra Gării de Nord. Ideea unui astfel de proiect a venit de la Sorin Mîndruţescu, preşedintele din epocă al Consiliului de Administraţie al CFR, idee dezvoltată de Costin Miu, consilierul său de atunci.

"Anul trecut, am început o campanie pe care am numit-o «Redefinirea Gării de Nord» ca un spaţiu simbolic al Bucureştiului. Pentru că nu e prea românească expresia, dar e cel puţin la fel de simbolic precum Arcul de Triumf, Calea Victoriei, Ateneul Român. Or, în ultimii ani, şi undeva pe bună dreptate, gara a căpătat o conotaţie nu foarte fericită", explică Miu. "Am considerat că putem face ceva care să repoziţioneze gara ca un spaţiu al culturii urbane".

În cadrul acestei campanii, Sorin Mîndruţescu voia un eveniment care să atragă mai mulţi vizitatori în Gara de Nord, iar Costin Miu s-a gândit să colaboreze cu cei care au organizat Street Delivery, un alt eveniment de cultură urbană care, o dată pe an, închide Strada Verona circulaţiei şi o rezervă spaţiilor creative.

Organizat de Fundaţia Cărtureşti şi cu CFR colaborator principal, Train Delivery a beneficiat din partea Căilor Ferate Române de ajutor logistic şi de spaţiul de desfăşurare. La această ediţie a evenimentului a colaborat pentru prima dată şi CFR Călători, care a furnizat vagoanele de pasageri, inclusiv cel restaurant, pentru activităţile de la peronul 14. O parte din fondurile necesare a venit de la centrul cultural ArCub, iar restul, din alte finanţări.

Locuri uitate ale Gării de Nord, readuse în atenţia publicului

În timp ce Muzeul CFR e destul de vizitat şi în timpul anului, potrivit ghizilor din instituţie, sunt mai puţini cei care ştiu despre existenţa Sălii de Spectacole a CFR, pe care organizatorii Train Delivery au deschis-o pentru prima dată publicului. Aflată la etajul Gării de Nord, a fost folosită pentru diferite proiecţii (filmul "Fundaţia Bruce Lee", realizat de Casa Jurnalistului, şi proiecţii ShortsUp). Cu 450 de locuri, Sala de Spectacole a servit în vremea comunismului pentru şedinţe de partid şi reuniuni ale muncitorilor CFR din toată ţara, iar mobilierul a fost păstrat intact de atunci.

Există şi o colecţie specială de obiecte din perioada respectivă - pălării, costume, insigne purtate de angajaţii CFR, precum şi steme cu însemnele partidului, pe care Ion Neagu, angajat al CFR din anii '70, care are sala în grijă şi acum, le-a păstrat de-a lungul anilor şi le-a scos acum la iveală pentru a fi văzute de public.

Proiecţii au avut loc şi în Sala de conferinţe a Muzeului CFR, în Sala de aşteptare a Gării de Nord, iar Salonul Regal a găzduit conferinţe pe diverse teme culturale.

Prima ediţie de Train Delivery, cea din 2013, a fost "doar începutul acelei campanii de repoziţionare a Gării de Nord", mai spune Costin Miu. Evenimentul a dus la obţinerea de Wi-Fi gratuit pentru public în toată gara, precum şi la introducerea spaţiului de la coloane cu taxiuri autorizate, lucru făcut din eforturile gării, menţionează Oana Dumitru, de la Fundaţia Cărtureşti. În plus, coşurile de gunoi au fost înlocuite şi au fost montate panouri cu hărţi care ajută oamenii să se descurce mai uşor prin gară.

Ca şi anul trecut, organizatorii intenţionează să îmbunătăţească Gara de Nord printr-un program de propuneri, care poate fi consultat şi pe pagina de Facebook a evenimentului. Printre acestea se află o seră în care să aducă mai mulţi copaci şi o piaţă de legume a Gării de Nord, pe peronul 14.

Sursa: Mediafax