Home » D:News » 20 de informaţii ştiute de toată lumea şi care nu sunt, de fapt, adevărate

20 de informaţii ştiute de toată lumea şi care nu sunt, de fapt, adevărate

20 de informaţii ştiute de toată lumea şi care nu sunt, de fapt, adevărate
Publicat: 12.08.2014
În ziua de astăzi, informaţiile circulă cu o viteză fără precedent în istoria omenirii, datorită mijloacelor de informare în masă. Din nefericire, aceeaşi tehnologie ce ne permite să aflăm rapid ştirile de ultimă oră contribuie şi la răspândirea unor mituri false.

Jurnalistul Tom Phillips de la BuzzFeed a colectat o serie de aşa-zise fapte foarte cunoscute, dar care sunt de fapt false:

1. Consumul de alcool nu ucide neuroni.

2. Thomas Edison nu a inventat becul.

3. Oamenii nu folosesc 10% din creier, ci 100%.

4. Marele Zid Chinezesc nu poate fi văzut din spaţiu (în primul rând, are aceeaşi culoare ca mediul din jurul său).

5. Peştişorii aurii nu au o memorie de doar trei secunde. Studiile au arătat că pot ţine minte lucruri pentru o perioadă îndelungată.

6. Zahărul nu face copiii hiperactivi.

7. Imaginea populară a lui Moş Crăciun nu a fost inventată de Coca-Cola pentru o campanie de publicitate.

8. Pe vremea lui Cristofor Columb, oamenii nu credeau că Terra este plată, nimeni nefiind îngrijorat că o să cadă de pe marginea lumii (ideea că oamenii credeau în Evul Mediu că pământul era plat este o invenţie ce a apărut în secolul al XIX-lea).

9. Cameleonii nu îşi schimbă culoarea pentru a se deghiza, potrivindu-se cu mediul. Ei îşi schimbă culoarea pentru a comunica cu alţi cameleoni.

10. Fie că sunteţi mai emoţionali şi creativi sau logici şi analitici, acest lucru nu are de-a face cu „emisfera stângă a creierului” sau cu „emisfera dreaptă a creierului”.

11. Nu pierdeţi cea mai mare parte a căldurii corpului prin cap. Capul pierde căldură în acelaşi ritm (pe centrimetru pătrat de piele) ca orice altă parte a corpului.

12. Dacă tăiaţi o râmă în două, nu este adevărat că ambele jumătăţi îşi vor creşte la loc corpul, producând două exemplare. Doar capul are şanse de supravieţuire.

13. Încălzirea globală nu este o conspiraţie a oamenilor de ştiinţă.

14. Piesa radiofonică „Războiul lumilor”,  a lui Orson Welles, nu a provocat o panică la nivel naţional în SUA, făcându-i pe americani să creadă că sunt invadaţi de extratereştri.

15. Unghiile şi părul nu continuă să crească după ce murim.

16. Struţii nu îşi bagă capul în pământ când se simt ameninţaţi.

17. Napoleon nu era scund, ci avea o înălţime peste media înregistrată în vremea sa.

18. Nu simţim diferite gusturi cu diferite zone ale limbii.

19. Fulgerele lovesc, de fapt, de multe ori în acelaşi loc.

20. Vaccinurile nu provoacă autism.

Sursa: BuzzFeed

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase