Home » D:News » O populară băutură carbogazoasă ar putea fi cel mai bun remediu pentru mahmureală

O populară băutură carbogazoasă ar putea fi cel mai bun remediu pentru mahmureală

O populară băutură carbogazoasă ar putea fi cel mai bun remediu pentru mahmureală
Publicat: 13.10.2014
Pentru a scăpa de mahmureală, după o noapte de distracţie şi beţie, există diferite soluţii, unele mai eficiente, altele mai puţin. Fiecare persoană foloseşte de obicei un remediu verificat anterior, dar cercetătorii au aflat că există o băutură care are efect garantat, demonstrat ştiinţific.

O echipă de la Universitatea Sun Yat-Sen din Guangzhou, China, a analizat efectele pe care le au diferite băuturi asupra stării de mahmureală.

Această stare extrem de neplăcută este provocată de acetaldehidă, un compus rezultat din metabolizarea etanolului din alcool. Ulterior, acetaldehida este netabolizată în acetat, care are efecte benefice.

Pornind de la aceste date, cercetătorii au observat efectele a 57 de băuturi diferite, printre care ceai, infuzii de plante şi sucuri acidulate. Ei au analizat impactul lor asupra enzimelor care metabolizează alcoolul.

Astfel, ei au văzut că anumite infuzii de plante pot prelungi efectul neplăcut al acetaldehidei, adică durata perioadei de mahmureală. În schimb, Sprite, o băutură carbogazoasă populară, este printre cele care stimulează metabolizarea acetaldehidei în acetat, reducând astfel durata stării neplăcute.

După ce au obţinut aceste rezultate, experţii vor să testeze teoria şi pe cobai, pentru ca datele lor să fie concludente.

Sursa: Medical Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase