Home » D:News » Unul dintre cele mai frumoase locuri din România riscă să fie exclus din lista siturilor UNESCO. FOTOGALERIE

Unul dintre cele mai frumoase locuri din România riscă să fie exclus din lista siturilor UNESCO. FOTOGALERIE

Unul dintre cele mai frumoase locuri din România riscă să fie exclus din lista siturilor UNESCO. FOTOGALERIE
Publicat: 05.03.2015
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Mureş avertizează că centrul istoric al Sighişoarei riscă să fie exclus de pe lista siturilor UNESCO, din cauză că imobilele sunt restaurate fără avize şi prin tehnici incorecte, iar lucrările au loc ”cu distrugeri iremediabile, irecuperabile şi ireversibile”.

Arhitectul-şef al judeţului, Răzvan Şipoş din cadrul Consiliului Judeţean Mureş, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că există ”îngrijorări îndreptăţite” legate de ”posibilitatea menţinerii” municipiului Sighişoara pe lista siturilor UNESCO, din cauza neregulilor constatate la capitolul disciplină în construcţii.

Vezi aici o GALERIE FOTO din Sighişoara

Şipoş a spus că a descoperit o serie de nereguli începând de anul trecut, de când a preluat responsabilităţile de arhitect şef al Sighişoarei pentru că postul a rămas vacant în iunie.

”Problema cea mai gravă este că se construieşte neautorizat şi fără avizul Ministerului Culturii. Faptul că se montează ferestre de tip termopan este cea mai mică problemă, grav este că se lucrează fără respectarea normelor de restaurare, cu distrugeri iremediabile, irecuperabile şi ireversibile. Există o disciplină în construcţii care este scăpată de sub control şi pierderile pot fi imense. Incapacitatea adminsitraţiei ridică semne de întrebare dacă acest sit îşi păstrează autencicitatea pentru care a fost introdus pe lista UNESCO, pentru că riscă să fie exclus”, a spus arhitectul-şef.

Conform acestuia, multe lucrări executate la imobile monumente istorice nu sunt autorizate, iar altele pentru care s-au obţinut documente legale nu sunt restaurate cu respectarea proiectelor.

Şipoş susţine, de asemenea, că unele autorizaţii ”au fost emise de primărie fără respectarea legii”, iar în multe cazuri nu are loc o recepţie a lucrărilor, astfel că nu se verifică dacă au fost respectate condiţiile tehnice.

Arhitectul-şef al judeţului a precizat însă că până în acest moment ”nimeni nu a făcut vreun demers pentru excluderea de pe lista siturilor UNESCO”.

El a adăugat că recomandă constituirea unei comisii locale de urbanism, care să îşi exprime punctul de vedere în cazul fiecărei lucrări executate şi să urmărească respectarea proiectelor.

Pe de altă parte, primarul interimar al Sighişoarei, Dan Eugen Bândea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că administraţia locală acordă ”toată atenţia” centrului istoric şi îl va sprijini pe viitorul arhitect-şef.

Sursă: YouTube

”Pentru conservarea şi protejarea sitului, Sighişoara a făcut timp de trei ani (2011-2013) parte din proiectul european HERITPROT, privind protecţia la foc şi îmbunătăţirea sistemelor de stingere a incendiilor în Centrele istorice înscrise în patrimoniul mondial. În consecinţă, Sighişoara este singurul oraş din România în care pompierii beneficiază de cel mai complex şi mai exhaustiv plan de implementare/acţiune pentru riscul la foc al sitului UNESCO”, a afirmat primarul interimar.

Conform acestuia, ”de la înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial nu a existat şi nici nu există vreo notificare din partea Comitetului Patrimoniului Mondial referitoare la posibilitatea excluderii Centrului Istoric Sighişoara din Lista UNESCO”.

”A existat doar o scurtă perioadă de monitorizare în perioada în care se vehicula construirea Dracula Parc undeva la limita oraşului. Neregularităţile la care domnul arhitect şef al judeţului face referire, fără a da însă şi exemple concludente, vor fi verificate, iar acolo unde acestea se vor constata, se va proceda conform legislaţiei în vigoare”, a adăugat edilul.

Centrul istoric al oraşului Sighişoara a fost inclus în Lista patrimoniului mondial în anul 1999.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU
Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift
Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift
Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei
Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei
Alergătorul român Alexandru Corneschi a terminat pe locul 20 Maratonul de la Boston
Alergătorul român Alexandru Corneschi a terminat pe locul 20 Maratonul de la Boston