Home » D:News » Acest om de ştiinţă ia 100 de pastile pe zi pentru a trăi 150 de ani

Acest om de ştiinţă ia 100 de pastile pe zi pentru a trăi 150 de ani

Acest om de ştiinţă ia 100 de pastile pe zi pentru a trăi 150 de ani
Publicat: 27.04.2015
Un om de ştiinţă susţine că se aşteaptă să trăiască 150 de ani după ce ar fi descoperit secretul încetinirii procesului de îmbătrânire.

Alex Zhavoronkov este de părere că avansul medicinii şi o cunoaştere aprofundată a stilului de viaţă vor duce la creşterea speranţei de viaţă la un nivel nemaiîntâlnit.

El urmează un regim strict de exerciţii fizice combinate cu 100 de medicamente şi suplimente alimentare pe zi, dar şi analize regulate prin care monitorizează biochimia sângelui. Cercetătorul şi-a sacrificat viaţa personală, renunţând la familie, căsnicie şi copii pentru a se dedica cercetării împotriva îmbătrânirii.

Zhavoronkov, directorul unui institut din Marea Britanie, este convins că stilul său de viaţă îi va permite să trăiască 150 de ani.

”Toţi supercentenarii în viaţă la ora actuală au trăit vremuri grele, vremuri în care nu existau antibiotice şi în care cunoştinţele noastre despre biologia umană nu erau cu mult diferite faţă de cele din Epoca de Piatră”, spune cercetătorul.

”Cred că în doi-trei ani vom avea soluţii farmaceutice eficiente bazate pe medicamente deja acceptate care îi vor ajuta pe oameni să rămână tineri şi sănătoşi până când se vor face progrese în medicina regenerativă şi terapia genetică”, a adăugat Zhavoronkov.

În România, în 2013 speranţa medie de viaţă era de 74,7 ani (71,2 de ani la bărbaţi, 78,2 la femei). În Marea Britanie, aceasta este de 78,8 ani la bărbaţi, respectiv de 82,8 ani la femei.

Sursă: The Independent

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase