Home » D:News » „Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob: Luni de casting pentru „doi oameni care să se potrivească” – VIDEO

„Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob: Luni de casting pentru „doi oameni care să se potrivească” – VIDEO

Publicat: 22.10.2015
Regizoarea Cristina Iacob declară că alegerea actorilor pentru cel mai recent lungmetraj al său, "Poveste de dragoste", care va avea premiera românească pe 27 noiembrie, a durat şase luni, din dorinţa sa ca personajele principale să se potrivească.

 „Trebuia să aleg doi oameni care să se potrivească, să transmită mesajul pe care eu îl doresc. Este cel mai important lucru pentru ca o poveste de dragoste să fie credibilă”, explică regizoarea Cristina Iacob, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Primul actor ales în urma castingului a fost Raluca Aprodu, cunoscută publicului românesc din filmul „O lună în Thailanda” (2012), de Paul Negoescu, şi de pe scenele teatrelor bucureştene. „Am idealizat, aşa cum tindem toţi să idealizăm. Pentru rolul principal feminin căutam o fată frumoasă, talentată, sensibilă, care să transmită şi emoţie şi putere”, mai spune Iacob.

„M-a sunat Cristina şi mi-a spus «Ce faci, Aprilia?». Aşa m-a anunţat că am luat proba şi a fost foarte frumos momentul pentru mine”, povesteşte Raluca Aprodu, care spune despre Aprilia că este „o fată tânără, căreia viaţa îi deschide multe drumuri. O fată inocentă, care se învârte, ca şi mine, în lumea artiştilor, o lume destul de dură”.

În ceea ce priveşte personajul Sebastian, „problema nu era că nu găseam un actor bun, problema era că nu găseam un actor care să se potrivească cu înălţimea Ralucăi, fizionomia, atitudinea ei”, a mai declarat Cristina Iacob.

„L-am găsit pe Dragoş Bucur, care m-a refuzat la început, care nu a crezut că personajul poate fi pentru el. Am continuat căutările şi m-am întors tot la Dragoş, convinsă fiind că fără el nu pot să fac filmul”, spune regizoarea.

„Poveste de dragoste” a rulat în premieră internaţională la Festivalul Filmului de Dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiţia internaţională. De asemenea, lungmetrajul a fost selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Montreal şi la cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Portobello.

Sâmbătă, filmul va fi proiectat la Miami, în cadrul Focus on Romania Film Festival – Ft. Lauderdale Waves 2015.

„Poveste de dragoste” este un film despre iubirea dintre doi tineri artişti din zilele noastre. În preajma sărbătorilor de iarnă, într-un oraş vechi şi fermecător din Transilvania, Sebastian şi Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste. Aflată în aria de influenţă a trei bărbaţi cu personalităţi puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viaţa de adult şi alegerile unei inimi de copilă.

Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob şi Dan Chiriac. Imaginea îi aparţine lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele, de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru şi Cătălin Cristuţiu, muzica originală aparţine HaHaHa Production, sunetul, lui Dragoş Stanomir, iar mixajul, lui Cristinel Şirli (Creative Sound).

În România, lungmetrajul va fi lansat pe 27 noiembrie, fiind distribuit de Zazu Film.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase