Prima pagină D:News

Cum te afectează folosirea excesivă a televizorului

Alin Motogna | 12.08.2015 | ● Vizualizări: 1580
Sursa: bciptf.org     + zoom
Galerie foto (1)

Specialiştii ne recomandă să limităm timpul acordat televizorului şi să avem o viaţă activă.

Amatorii de programe TV trebuie să limiteze timpul acordat vizionării acestora, avertizează specialiştii în domeniul neuropsihologiei. Conform declaraţiilor cercetătorilor, vizionatul excesiv provoacă diminuarea capacităţilor cognitive în timp.

Cei mai expuşi sunt tinerii care nu au o viaţă activă, bazată pe activităţi sportive şi alimentaţie sănătoasă. Studiile arată că statul în faţa televizorului pentru mai mult de 3 ore zilnic provoacă slăbirea procesului cognitiv pentru următorii 25 de ani.

Cercetarea a avut un caracter complex, înglobând mai multe tipuri de teste. Astfel, a fost analizat modul în care televizorul afectează dezvoltarea cognitivă la copii, dar şi modul în care vizionatul excesiv creşte riscul apariţiei diabetului de tip 2 şi a bolii Alzheimer.

"Subiecţii care au declarat că acordă un timp însemnat vizionării programelor TV, au manifestat o activitate cognitivă redusă, în corelaţie cu lipsa activităţilor fizice", au declarat cercetătorii. 

Prin urmare, specialiştii ne recomandă să limităm timpul acordat televizorului şi să avem o viaţă activă, bazată pe activităţi fizice şi alimentaţie sănătoasă. Dacă nu ne putem însuşi aceste obişnuinţe, este îndeajuns să ne plimbăm cel puţin 30 de minute în fiecare zi.

Sursa: discovery.com