Home » D:News » Modul în care ne deplasăm nu va mai fi acelaşi. Ce propun reprezentanţii unei companii americane – VIDEO

Modul în care ne deplasăm nu va mai fi acelaşi. Ce propun reprezentanţii unei companii americane – VIDEO

Modul în care ne deplasăm nu va mai fi acelaşi. Ce propun reprezentanţii unei companii americane – VIDEO
Publicat: 18.12.2015
Americanii de la Terrafugia au primit permisiunea de a folosi spaţiul aerian al SUA

Compania americană Terrafugia anunţa în anul 2013 producţia unui automobil zburător. După doi ani, reprezentanţii aceleiaşi companii dădeau publicităţii proiectului unui prototip îmbunătăţit, pe care l-au denumit Terrafugia TF-X.

Recent, specialiştii din Massachusetts au făcut un nou pas în demersul lor de proiectare a vehicului, obţinând aprobarea din partea Administraţiei Federale Americane de Aviaţie pentru a întreprinde o serie de teste. Pe parcursul acestora vor fi testate capacităţile cu care automobilul a fost înzestrat.

Experimentul va fi realizat cu ajutorul unui model la scară redusă a lui Terrafugia TF-X, care va avea o structură asemănătoare unei drone. Aparatul de zbor este capabil să se deplaseze la o altitudine de până la 121 de metri, cu o viteză de maximum 160 km/h.

Compania americană a primit permisiunea de a folosi spaţiul aerian al SUA, însă echipajul de la sol trebuie să comunice cu turnurile de control pe tot parcursul misiunii.

În cazul în care vehiculul va fi disponibil pe piaţă, acesta va putea atinge o viteză de până la 322 km/h. Pentru început, Terrafugia TF-X va avea o capacitate de transport de maximum patru persoane.

Sursa: sciencealert.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase