Home » D:News » Nord-coreenii au inventat băutura alcoolică, pe placul tuturor bărbaţilor. O poţi consuma fără să te îmbeţi – FOTO

Nord-coreenii au inventat băutura alcoolică, pe placul tuturor bărbaţilor. O poţi consuma fără să te îmbeţi – FOTO

Publicat: 20.01.2016
Băutură alcoolică ar avea un conţinut special

Reprezentanţii companiei Taedonggang, localizată în oraşul Pyongyang, din Coreea de Nord, susţin că au creat o băutură alcoolică cu un conţinut special. Din câte se pare, producătorii au înlocuit zahărul cu orezul glutinos, în fabricarea unei băuturi alcoolice, care, după ce este consumată, nu provoacă mahmureală.

„Lichiorul Koryo este produs din gingseng, o plantă folosită în general în medicina naturistă. De asemenea, la fabricarea băuturii este folosit orezul prăjit, cotat foarte bine de experţi, pentru gustul său rafinat şi pentru că nu provoacă mahmureală”, susţin nord-coreenii.

Foto: chaoshenhui.com

Calitatea lichiorului este îmbunătăţită în mod constant. În acest sens, în luna august a anului trecut, cercetătorii Universităţii Koryo Sonngyungwan din Kaesong susţineau că muncesc la perfecţionarea metodei de producere a băuturii alcoolice din ginseng.

Foto: global.rakuten.com

Vestea producerii noii băuturi a fost primită cu entuziasm nu numai în nordul Peninsulei coreene, ci şi în sud. Conform unui raport întocmit de Organizaţia Mondială pentru Sănătate, în anul 2012, a rezultat că, în medie, fiecare locuitor al Coreei de Sud consumă câte 12,1 litri de alcool pur pe an, mai mult decât în oricare altă ţară de pe continentul asiatic.

Foto: madan.jp

Conform mass-mediei nord-coreene, combaterea mahmurelii este doar unul dintre beneficiile gingsengului. Anul trecut, jurnaliştii din Phenian susţineau că extractele obţinute din această plantă ar putea fi folosite pentru combaterea unor boli precum Sindromul respirator din Orientul Mijlociu, Sindromul acut respirator sever sau chiar SIDA. 

Sursa: theguardian.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase