Prima pagină D:News

Metoda pe care ruşii o vor folosi pentru a DISTRUGE asteroizi. Astrofizician american: ''Ideea ruşilor este neîntemeiată şi periculoasă''

Alin Motogna | 02.23.2016 | ● Vizualizări: 8886
Sursa: 1zoom.net     + zoom
Galerie foto (1)

Americanii susţin că ideea este "neîntemeiată şi periculoasă"

Federaţia Rusă plănuieşte să modifice o parte dintre rachetele balistice pe care le are în dotare, pentru a distruge asteroizii ce pot intra în coliziune cu planeta noastră. Americanii au avut deja această idee, însă vor să o aplice într-un alt mod, folosind tehnica de care dispun în scopul îndepărtării oricărui obiect cosmic care ar putea reprezenta un pericol pentru Terra.

Rachetele folosite de ruşi vor avea drept ţinte asteroizii de mici dimensiuni, care nu depăşesc 50 de metri în diametru. Deşi nu ar putea reprezenta un pericol pentru noi, planetoizii pot provoca daune imense, pentru că astronomii nu reuşesc să îi detecteze decât cu câteva ore înainte ca ei să intre în contact cu Pământul. Au existat cazuri în care obiectele cosmice nu au fost detectate sub nicio formă, unul dintre cele mai cunoscute exemple în acest sens fiind meteorul care a explodat desupra localităţii ruseşti Chelyabinsk, în anul 2013.

Asteroizii de dimensiuni mari pot fi detectaţi mult mai devreme, folosindu-se telescoapele performante de care dispun unele ţări de pe Glob. În acest sens, membrii Dumei au propus ca obiectele cosmice identificate să fie distruse cu ajutorul rachetelor balistice intercontinentale, care trebuiau să fie folosite iniţial în timpul Războiului Rece. Ideea apărut încă din anul 2013 şi a stârnit, la scurt timp, reacţii negative din partea guvernului SUA.

În momentul de faţă, Federaţia Rusă deţine un arsenal nuclear important, din care fac parte numeroase rachete cu rază lungă de acţiune. Administraţia de la Moscova susţine că armamentul ar putea fi convertit, pentru a fi utiliizat în scopul distrugerii unor ţinte situate în spaţiul cosmic. Deşi modificările ar dura foarte mult timp şi ar presupune costuri de până la câteva milioane de dolari, specialiştii ruşi intenţionează să testeze o rachetă balistică, ce va avea ca misiune distrugerea asteroidului Apophis. Se estimează că acesta se va apropia la o distanţă foarte mică de Terra, în anul 2036.

Astrofizicianul american Henry Melosh susţine că ideea ruşilor este "neîntemeiată şi periculoasă, deoarece există alte modalităţi mai sigure, prin care putem evita impactul cu un asteroid". Specialistul propune, în schimb, utilizarea câmpurilor gravitaţionale ale navetelor spaţiale, pentru a îndepărta obiectul cosmic de la traiectoria sa iniţială.

Sursa: cnn.com

Vă mai recomandăm şi: 5 cuvinte popularizate de preşedinţii americani. Le folosim cu toţii frecvent - FOTO

                                             25 de locuri de vizitat în România, potrivit unui ghid turistic american

                                             Stâncile neobişnuite de la Vottovaara. Locul sacru unde oamenii se închină rocilor - FOTO