Home » D:News » VREMEA DE PAŞTE în ţară, la Bucureşti şi la munte

VREMEA DE PAŞTE în ţară, la Bucureşti şi la munte

Publicat: 29.04.2016
În majoritatea zonelor, vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20...25 l/mp, în special la deal şi la munte, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

VINERI

ÎN ŢARĂ

VREMEA DE PAŞTE. Vor fi mai ales averse, însoţite local de descărcări electrice. În est şi în sud-est valorile termice se vor situa în jurul celor normale la sfârşit de aprilie, cerul va fi parţial noros, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în regiunile sud-estice, dar izolat şi în restul teritoriului, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 23 de grade, iar cele minime între 5 şi 11 grade.

BUCUREŞTI

VREMEA DE PAŞTE. Valorile termice vor fi normale pentru sfârşitul lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi, mai ales spre seară şi noaptea, vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 10 grade.

LA MUNTE

VREMEA DE PAŞTE. Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar se vor semnala averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…25 l/mp, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Vântul va prezenta unele intensificări.

 

SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ

VREMEA DE PAŞTE. Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată, exceptând partea de nord şi nord-est a teritoriului, unde vremea va fi răcoroasă. Pe parcursul zilei, înnorările se vor accentua temporar şi va ploua local în Maramureş, Transilvania şi Moldova, dar şi în zona de munte şi cea deluroasă din sud şi pe arii restrânse în rest. Izolat se vor înregistra cantităţi de apă de 15…20 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali. În cursul nopţii cerul va fi variabil la parţial noros, iar în primele ore izolat va mai ploua slab la munte şi în Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 21 de grade, iar cele minime între 3 şi 12 grade.

LA MUNTE

VREMEA DE PAŞTE. Pe parcursul zilei, temporar înnorările se vor accentua, cu caracter local va ploua, iar cantităţile de apă izolat vor fi mai însemnate îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali, unde se vor întregistra până la 15…20 l/mp, în timp ce în cursul nopţii cerul va fi variabil la parţial noros şi doar în primele ore izolat va mai ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Regimul termic va fi caracterizat de valori de temperatură apropiate de cele climatologic specifice acestei date din an.

DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ

VREMEA DE PAŞTE. Vremea se va încălzi uşor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade in nordul Moldovei si pe litoral si 23 de grade in Lunca Dunarii. Ziua, cerul va fi variabil cu înnorări temporare mai ales în zonele deluroase si montane, precum si în partea de nord-est a teritoriului unde îndeosebi după orele prânzului cu caracter local se vor semnala ploi de scurtă durată.

Începând cu orele serii, nebulozitatea se va accentua în majoritatea zonelor, dar cu precădere în sud-vest va ploua, iar pe spatii mici se vor putea cumula cantităti de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificări în cursul noptii în sudul Banatului.

BUCUREŞTI

VREMEA DE PAŞTE. Vremea va fi în general frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori de temperatură normale pentru această dată din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări în primele ore ale intervalului, dar mai ales în cursul noptii, însă probabilitatea de aparitie a ploilor va fi redusă. Vântul va sufla slab si moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade.

LA MUNTE

VREMEA DE PAŞTE. Ziua, cerul va fi variabil cu înnorări temporare în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali unde îndeosebi după orele prânzului cu caracter local se vor semnala ploi de scurtă durată. Începând cu orele serii, nebulozitatea se va accentua, însă doar în masivele sud-vestice va ploua, iar pe spaţii mici se vor putea cumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul nopţii în zona Munţilor Banatului. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul anterior.

LUNI

ÎN ŢARĂ

VREMEA DE PAŞTE. Valorile termice se vor situa în general în jurul mediilor climatologic specifice acestei date calendaristice, însă aspectul vremii va fi unul închis. Înnorările vor persista în cea mai mare parte a intervalului si îndeosebi în jumătatea sud-vestică a teritoriului va ploua pe arii extinse. Vântul va sufla slab si moderat cu intensificări în regiunile sudice si la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade pe litoral si in Dealurile de Vest si 21 de grade in Lunca Dunarii.

VREMEA DE PAŞTE. MARŢI, MIERCURI, JOI – Valorile termice diurne vor fi mai coborâte decât cele specifice primei decade a lunii mai. Temporar va ploua, iar în regiunile sudice se pot cumula cantităti de apă mai însemnate.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase