Home » D:News » Ţara unde preşedintele îşi îndeamnă cetăţenii să ucidă traficanţii de droguri

Ţara unde preşedintele îşi îndeamnă cetăţenii să ucidă traficanţii de droguri

Ţara unde preşedintele îşi îndeamnă cetăţenii să ucidă traficanţii de droguri
Publicat: 31.07.2016
Preşedintele Republicii Filipinelor, Rodrigo Duterte, a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail.

De la începutul lunii iulie aproape 300 de oameni au murit, iar bilanţul este în continuă creştere. Poreclit Răzbunătorul, după personajul din benzile desenate care şi-a luat justiţia în propriile mâini, preşedintele ignoră numărul crescând de victime, spunând că drogurile afectează grav ţara lui şi că trebuie cu orice preţ să fie oprite.

„Dublaţi-vă, triplaţi-vă eforturile, dacă este nevoe”, le-a spus Duterte poliţiştilor. „Aceste scursuri ale societăţii ne distrug copii. Vă avertizez, nu încercaţi droguri, nu contează dacă eşti poliţist, chiar o să te ucid”, a spus preşedintele într-un din discursurile sale din cadrul campaniei prezidenţiale.

Diferite grupuri care apără drepturile omului i-au arătat lui Rodrigo Duterte că acest război a costat vieţele a 294 de oameni de la 1 iulie până pe 24 iulie, asta fără să pună la socoteală vieţile luate de grupurile de justiţiari improvizaţi, scrie Business Magazin.

Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenţi de droguri filipinezi s-au predat. Acţiunea preşedintelui este susţinută şi de grupuri din cadrul poliţiei, dar a întâmpinat şi critici, care spun că acesta doar incintă populaţia la violenţă care va scăpa de sub control şi va crea o naţiune fără judecători.

„Sunt aici să incurajez poliţia, să nu le fie frică de investigaţii ale congresului sau ale senatului. Noi îi vom apăra….eu sunt apărătorul poliţiei”, a spus Jose Calida, un apropiat al preşedintelui.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase