Home » Cultură » Oraşul lui Walt Disney, proiectat pentru a deveni ,,comunitarea viitorului” dar care arată ca unul din trecut

Oraşul lui Walt Disney, proiectat pentru a deveni ,,comunitarea viitorului” dar care arată ca unul din trecut

Oraşul lui Walt Disney, proiectat pentru a deveni ,,comunitarea viitorului” dar care arată ca unul din trecut
Publicat: 30.12.2016
Celebration este un oraş din Statele Unite ale Americii construit de Disney pentru a servi drept antidot împotriva izolării din suburbii.

Până în anul 1970, mai mulţi americani trăiau în suburbii decât în oraşe sau în zonele rurale. Douăzeci de ani mai târziu, în Statele Unite ale Americii erau mai multe maşini decât şoferi. 

Disney a construit Clebration ca un antidot pentru toate acestea, un loc în care se ptea resimţi nostalgia vremurilor trecute. Micul oraş ar fi trebuit să fie reşedinţa a peste 20.000 de persoane. Michael Eisner, proprietarul Disney din aceea perioadă, considera că va fi ,,comunitarea viitorului”.

Interesul companiei Disney pentru dezvoltarea oraşelor a început când Walt Disney şi-a expus viziunea pentru 110.883 de metri pătraţi de pământ pe care îi deţinea în centrul Floridei.  Oraşul ar fi inclus un parc tematic, un parc industrial şi un aeroport. În 1985, în zonă au fost construite două parcuri tematice, al treia aflându-se în construcţie şi având sute de camere de hotel. Însă legislaţia din Florida i-a forţat pe executivii companiei să pună în funcţiune părţi din teren pentru ca acesta să nu fie revendicat de stat.

La începutul proiectului lui Disney, a avut loc o mişcare numită ,,noul urbanism”. Mişcarea se referea la construirea cartierelor rezidenţiale şi a zonelor comerciale la scală umană. 

Preţurile caselor din comunitatea Celebration erau imense. Pentru o casă mică preţul începea de la 120.000 de dolari, iar pentru o casă mare de la 300.000 de dolari. Disney a investit 100 de milioane de dolari în proiect.

Planul lui Walt Disney de a crea un oraş mistic al trecutului a întâmpinat greutăţi. Pentru şcoala publică din comunitatea Disney a adunat experţii de la Harvard şi universităţile John Hopkins. Într-o astfel de şcoală nu ar fi existat note, orele ar fi fost ţinute cu copii de toate vârstele. Proiectul s-a dovedit a fi un eşec, fără note părinţii nu au reuşit să ştie cum se descurcă copiii la şcoală. 

În ciuda eşecurilor, Celebration a schimbat Statele Unite ale Americii, a furnizat prototipul unei dezvoltări diversificate în care legile ar fi fost mai permisive. 

Sursa: Economist

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%