Home » D:News » Cadourile reginei Elisabeta a II-a de ziua ei. Surprizele au fost mari

Cadourile reginei Elisabeta a II-a de ziua ei. Surprizele au fost mari

Cadourile reginei Elisabeta a II-a de ziua ei. Surprizele au fost mari
Publicat: 21.01.2017
Buckingham Palace a făcut publică lista darurilor primite de Elisabeta a II-a la împlinirea a 90 de ani, relatează DPA.

Printre cadourile neobişnuite primite de regină se află un cal numit „Sir John” trimis de Poliţia regală canadiană, în timp ce locuitorii din Insulele Virgine britanice i-au trimis un săculeţ violet cu sare. Preşedintele competiţiei de ambarcaţiunii Henley Royal Regatta i-a făcut maiestăţii sale cadou un ursuleţ din mohair pe nume Bertie, dotat şi cu o pălărie. Dragostea reginei pentru câinii săi nu a fost uitată, ea primind patru jachete de culoare maro pentru patrupede, decorate cu blazonul comitatului regal Windsor şi Maidenhead. Regina a primit din partea guvernului indonezian o pictură cu ea şi cu prinţul consort, ducele de Edinburgh, care îşi zâmbesc unul altuia, pe o câmpie din Bali pe care se cultivă orez. La rândul său, ambasadorul chinez i-a făcut cadou reginei un evantai de mătase pe care era pictat portretul ei. Nici ambasadorul tunisian nu a rămas mai prejos din acest punct de vedere, el făcându-i cadou reginei un portret în mozaic întruchipând-o tânără, cu mesajul: „Cea mai veche şi mai iubită suverană din lume”.

Regina Elisabeta a II-a adună o mulţime de cadouri de-a lungul anului. De exemplu, într-o singură săptămână din aprilie, Palatul Buckingham a primit nu mai puţin de 17.420 de obiecte prin poştă pe numele suveranei, care reprezentau şi felicitări, şi cadouri.

Sursa: Mediafax

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu se sărbătoreşte niciodată de ziua ei?

Imaginea cu Regina Elisabeta pe care mulţi nu şi-ar fi închipuit să o vadă la 90 de ani. Cum a fost surprinsă într-un parc din domeniul regal

Poveşti neştiute despre Regina Angliei. Ce i-a făcut fratelui Dianei

Mândrie, pasiune şi credinţă: tragica poveste a unei regine

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase