Home » D:News » Ninsoare în luna august într-o zonă din România. Cât atinge stratul de zăpadă. ”Au fost 36 de grade sâmbătă, iar acum sunt 6 grade” – FOTO

Ninsoare în luna august într-o zonă din România. Cât atinge stratul de zăpadă. ”Au fost 36 de grade sâmbătă, iar acum sunt 6 grade” – FOTO

Publicat: 23.08.2017
Primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş, a declarat, miercuri că nu îşi aminteşte să mai fi nins vreodată în zonă în luna august.
Pe Vârful Pietrosu din judeţul Maramureş a nins, în noaptea de marţi spre miercuri, stratul de zăpadă atingând 3 centimetri. Zăpada este vizibilă din oraşul Borşa, unde temperatura a scăzut cu 30 de grade în câteva zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
 
”A nins în noaptea de marţi spre miercuri pe Vârful Pietrosu, de la 2.100 de metri în sus, stratul de zăpadă fiind de 2 – 3 centimetri şi se vede din centrul oraşului. Temperaratura sus pe munte a scăzut la zero grade, iar în Borşa la 6 grade”, a spus edilul.
 
Acesta a adăugat că temperatura a acăzut, în câteva zile, cu 30 de grade.
 
”Au fost 36 de grade sâmbătă, iar acum sunt 6 grade”, a spus Timiş.
 
Vârful Pietrosul Rodnei, văzut din Borşa
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului

Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna

România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”

Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine

(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață

Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ

(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut

Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?

Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere

Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani

165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore

Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția

Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%

Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?

Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control

A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom

Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?

Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?