Home » Lumea digitală » Prima fermă robotică, complet autonomă, a realizat prima recoltă

Prima fermă robotică, complet autonomă, a realizat prima recoltă

Prima fermă robotică, complet autonomă, a realizat prima recoltă
Publicat: 04.10.2017
Este sezonul recoltei în multe zone de pe glob, inclusiv într-o fermă din Marea Britanie, unde roboţii şi nu oamenii au făcut munca de jos.

La Hands Free Hectare, o fermă experimentală condusă de cercetătorii de la Universitatea Harper Adams, în localitatea Edgmond, s-au  produs 4,5 tone de orz. Totul, de la început la sfârşit – inclusiv semănatul, îngrijitul şi recoltatul, a fost realizat de vehicule autonome, scrie Live Science.

În cadrul acestui experiment, cercetătorii au utilizat utilaje standard şi software-uri pentru a ghida dronele. Echipa a cumpărat mai multe utilaje, printre care un tractor şi o combină, în care au pus pe acestea electronice şi tehnologie pentru a funcţiona fără un operator uman.

„Prima etapă a fost să le controlăm de la distanţă”, a precizat Jonathan Gill, unul dintre savanţi. „Acesta a fost primul pas către autonomie. Din acel punct, am elaborat un preprogram pentru toate acţiunile care trebuiau realizate”, adaugă acesta.

Astfel, „vehiculele navighează în întregime cu ajutorul GPS-ului şi se deplasează spre puncte care sunt predeterminate”, precizează Martin Abell, alt savant în cadrul studiului. „La diferite puncte de pe GPS, există diferite acţiuni destinate pentru a fi realizate”, adaugă cercetătorul.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Soluţia pentru cei care vor să mănânce sănătos

O companie japoneză va deschide prima fermă-robot din lume

A fost inaugurată cea mai mare plantaţie de canabis din America Latină. Se vor cultiva 1,5 milioane de tone de MARIJUANA în trei luni – FOTO

Scoţia va construi cea mai mare reţea eoliană plutitoare din lume

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo aplicație practică”
Heinrich Rudolf Hertz, inventatorul undelor radio. „Nu cred că undele fără fir pe care le-am descoperit vor avea vreo ...
Ce au descoperit astronomii după ce au studiat o galaxie masivă din Universul primordial
Ce au descoperit astronomii după ce au studiat o galaxie masivă din Universul primordial
Abuzul de alcool, diabetul și poluarea cresc riscul de Alzheimer și Parkinson
Abuzul de alcool, diabetul și poluarea cresc riscul de Alzheimer și Parkinson
Vânzările de lux ale grupului LVMH au depăşit exporturile agricole ale Franței
Vânzările de lux ale grupului LVMH au depăşit exporturile agricole ale Franței
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane de oameni
Fără el, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Ziua în care s-a născut un dictator care a frânt destinele a milioane ...
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperiți ce se ascunde în construcția unui model de masă rece de top
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
(P) Descoperă surprizele din Bodrum, într-un sejur în Turcia spectaculos!
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?