Home » D:News » VIDEO. Scenariu demn de un film horror. Ce trăia în pereţii unei case i-a şocat chiar şi pe cei mai experimentaţi specialişti. ”Este o nebunie!”

VIDEO. Scenariu demn de un film horror. Ce trăia în pereţii unei case i-a şocat chiar şi pe cei mai experimentaţi specialişti. ”Este o nebunie!”

Publicat: 13.10.2017
Un american din Hillsider, New Jersey, a început să audă nişte zgomote a căror sursă nu o putea depista. Dându-şi seama că este vorba de albine, omul a chemat un stupar, care a găsit în pereţii casei aproximativ 30.000 de albine şi 18 kilograme de miere.

Mickey Hegedus, stuparul care a curăţat această casă, a precizat că „pe măsură ce scot bucăţi din perete, expun tot mai multe albine şi mai multă miere. Acestea sunt albine ucigaşe africane – cele mai agresive albine cu care m-am întâlnit. Este o nebunie!”.

Hegedus susţine că albinele au putut intra în casă printr-o deschidere exterioară dedicată cablurilor electrice, scrie Science Alert.

Întrucât sunt agresive, acestea sunt mai eficiente în producerea mierii şi construirea fagurilor. O primăvară caldă explică dimensiunea impresionantă a coloniei.

Exterminarea albinelor este considerată ca ultimă opţiune, conform New Jersey Beekepers Association, care spune că albinele „trebuie lăsate în pace cu excepţia cazurilor în care sunt în conflict cu activitatea umană”. În asemenea cazuri, albinele pot fi înlăturate, dar „omorâte ca ultimă alternativă”, precizează oficialii asociaţiei.

După ce Hedgedus a realizat că sunt albine producătoare de miere, a făcut o gaură mică în perete pentru a monta o cameră în interior. Una sau două albine au scăpat prin această gaură. „Una a zburat chiar pe capul meu şi a început să mă înţepe”.

Când a deschis peretele, Hedgedus a fost înţepat de circa 30 de ori, în majoritatea cazurilor în jurul încheieturilor unde mănuşile întâlneau costumul de protecţie.

A folosit un aspirator special pentru a colecta albinele, apoi a tăiat fagurele şi a pus bucăţi din acesta în noile cutii ale albinelor. Procesul a durat 5 ore şi a putut salva 95% din colonie, dar pentru că albinele erau atât de agresive, nu le-a putut ţine sau da. În cele din urmă, le-a eliberat într-o zonă izolată din Mountainside, New Jersey.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Albinele, în pericol de dispariţie. Ce efecte ar putea avea asupra oamenilor

Albinele şi viespile omoară mai mulţi oameni în Australia decât şerpii

Mii de albine au urmărit această maşină timp de 2 zile. Ce a determinat insectele la asemenea gest – FOTO

Efectele catastrofale ale dispariţiei albinelor

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase