Home » Istorie » Cauza epidemiei misterioase din secolul al XVI-lea care i-a omorât pe azteci a fost în sfârşit elucidată

Cauza epidemiei misterioase din secolul al XVI-lea care i-a omorât pe azteci a fost în sfârşit elucidată

Cauza epidemiei misterioase din secolul al XVI-lea care i-a omorât pe azteci a fost în sfârşit elucidată
Publicat: 22.01.2018
Atunci când conchistadorii europeni au ajuns în Americi, expansiunea şi cucerirea teritoriilor a fost susţinută de un aliat neobişnuit: o epidemie devastatoare care a decimat populaţiile Americii Centrale. Savanţii au încercat să afle identitatea acestui aliat, dar până acum studiile nu au avut succesul aşteptat, numai câteva indicii ale existenţei unor patogeni, care mai mult sau mai puţin puteau explica flagelul din 1545-1550.

Studiile anterioare au arătat că epidemia, produsă probabil de Salmonella enterica, a dus la eradicarea a 15 milioane de oameni în Mexic, adică 80% din populaţie, scrie Science Alert.

Studiile ADN au fost corelate cu relatările istorice ale simptomelor, care includ febră puternică şi natura epidemică a maladiei. În limba indigenă, aceasta s-a numit cocoliztli (molimă) sau huey cocoliztli (marea molimă). Spaniolii o denumeau pujamiento de sangre (sângerare abundentă). În orice limbă ar fi fost descrisă, însemna moarte.

Un nou studiu condus de cercetătorii de la Institutul Max Planck din Germania au găsit primele dovezi genetice directe care indică originea epidemiei. Aproape 30 de schelete au fost excavate din situl Teposcolula-Yucundaa de lângă Oaxaca, din Mexic, unde victimele molimei au fost îngropate în urmă cu sute de ani.

Utilizând o nouă tehnică genetică numită MALT (Meta Genome Analyser Alignment Tool), cercetătorii au găsit o formă de S. enterica numită Paratyphi C.

Acest lucru nu înseamnă că alţi patogeni nu au fost implicaţi, dar singura bacterie identificată a fost aceasta – cel mai probabil adusă în Lumea Nouă de spanioli.

„Este prima dată când ADN-ul a putut fi analizat cu succes pentru identificarea patogenului”, a precizat Kirsten Bos, unul dintre autorii studiului.

Cât despre metoda folosită, Bos afirmă că „este un progres esenţial în metodele care ne sunt disponibile nouă, cercetătorilor bolilor antice”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O epidemie DEVASTATOARE a dus la dispariţia imperiului Aztec

6 mari civilizaţii care au dispărut în mod misterios. Ce s-a întâmplat cu locuitorii Insulei Paştelui

Bacilul epidemiei de ciumă care a izbucnit în Madagascar şi care a omorât peste 140 de oameni poate suferi mutaţii şi poate deveni netratabil

Ciuma lui Caragea: cea mai neagră perioadă a Bucureştilor. ”Cale de jumătate de ceas se auzeau ţipetele şi vaietele nenorociţilor”. 300 de oameni mureau zilnic

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?