Home » D:News » Ziua Internaţională a Astronomiei. Program special la Observatorul Astronomic din Bârlad

Ziua Internaţională a Astronomiei. Program special la Observatorul Astronomic din Bârlad

Ziua Internaţională a Astronomiei. Program special la Observatorul Astronomic din Bârlad
Publicat: 21.04.2018
Astăzi, 21 aprilie 2018, Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului "Vasile Pârvan" din Bârlad va organiza o activitate de promovare a astronomiei: Ziua Internaţională a Astronomiei (Astronomy Day).
Ziua Astronomiei se aniversează, în fiecare an, într-o zi de sâmbătă din luna aprilie sau mai, când Luna este în preajma fazei de Primul Pătrar.
 
Mişcarea a început în California (SUA) în anul 1973, când astronomul amator Douge Berger (preşedintele clubului local Astronomical Association of Northern California), a decis că decât să invite oamenii să participe la o seară de observaţii astronomice într-un loc îndepartat de oraş, mai bine ar fi ca clubul de astronomie să organizeze observaţii astronomice în mijlocul oraşului, şi să arate obiectele cereşti publicului trecător, care altfel nu ar avea ocazia să privească printr-un telescop. 
 
Anul acesta, Ziua Astronomiei se aniversează pe 21 aprilie şi, ca în fiecare an, echipa de la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” se va implica în mai multe activităţi publice, ce au ca principal obiectiv promovarea şi popularizarea astronomiei. 
 
Cu acest prilej, la evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Astronomiei din 21 aprilie 2018, astronomul amator Daniel Berteşteanu, de la Astroclubul Bucureşti, va susţine o prezentare publică, începând cu ora 18.30, la sediul Observatorului Astronomic din str. Republicii nr. 235.
 
Observaţiile astronomice din stradă se vor desfăşura în zona centrală a oraşului Bârlad, parcul „Victor Ion Popa” (la strada principală), între orele 20.30 – 21.30. 
 
Observaţiile astronomice se vor desfăşura numai dacă cerul va fi senin!
 
Mai multe detalii puteţi afla pe pagina de internet a Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad sau pe cea de Facebook
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase