Home » D:News » Un studiu al NASA arată că astronauţii riscă probleme de circulaţie în cazul misiunilor extinse în spaţiu

Un studiu al NASA arată că astronauţii riscă probleme de circulaţie în cazul misiunilor extinse în spaţiu

Un studiu al NASA arată că astronauţii riscă probleme de circulaţie în cazul misiunilor extinse în spaţiu
Publicat: 23.11.2019
Un studiu al NASA arată că astronauţii riscă probleme cu circulaţia atunci când sunt în spaţiu.

Astronauţii au una dintre cele mai periculoase slujbe din lume, dar şi din afara ei, fie că vorbim despre pericolele din timpul lansării sau de pericolele necunoscute care pot apărea în timpul misunilor din spaţiu. Totuşi, după cum arată un studiu recent al NASA, misunile lungi în spaţiu pot crea o serie de probleme ale sistemului circulator care pot pune în pericol sănătatea astronauţilor, notează Futurism.

Acest studiu, desfăşurat pe 11 astronauţi detaşaţi pe Staţia Spaţială Internaţională, a relevat că în cazul a şapte dintre astronauţi ciculaţia sângelui s-a oprit sau a început să funcţioneze invers. De asemenea, în cazul a doi astronauţi, au fost identificate o serie de cheaguri de sânge, la întoarcerea pe Terra.

„Aceasta a fost o descoperire neaşteptată”, a declarat Michael Stenger, autor al studiului şi manager al Centrului Spaţial Johnson. „Nu ne aşteptam să vedem stază şi flux invers. Este foarte anormal. Pe Pământ, am suspecta imediat un blocaj masiv, o tumoare sau ceva de genul”, a mai adăugat acesta.

Cercetătorii se declară îngijoraţi de potenţialele efecte ale microgravitaţiei asupra sistemului sanguin, situaţiile identificate mai sus putând să pună în pericol sănătatea astronauţilor şi chiar a întregii misiuni. „Dacă se formează un cheag în vena jugulară internă, cheagul putea călători în plămâni şi poate provoca o embolie pulmonară, ceea ce este foarte periculos”, explică Andrew Feinberg, profesor al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Johns Hopkins.

Studiul Assessment of Jugular Venous Blood Flow Stasis and Thrombosis During Spaceflight a fost publicat în JAMA Network Open.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase