Home » D:News » Vinul – adevaratul elixir al tineretii

Vinul – adevaratul elixir al tineretii

Vinul – adevaratul elixir al tineretii
Publicat: 04.06.2008
Vinul rosu poate fi numit, pe drept, adevaratul elixir al tineretii, se arata intr-un studiu citat de Reuters.

Cercetatorii au descoperit recent, in componenta boabelor de struguri rosii, o substanta care previne efectele imbatranirii chiar si atunci cand este consumata in doze mici. Testele efectuate pe soareci au explicat asa numitul „paradox francez” – numit astfel datorita persoanelor din anumite regiuni ale Frantei care, desi consuma alimente bogate in grasimi, prezentau o sanatate uimitoare. Substantele naturale existente in vinul rosu erau deja citate de catre oamenii de stiinta drept unul dintre motivele conditiei fizice excelente a francezilor, desi nici o explicatie clara nu putuse fi oferita. Noile descoperiri au scos la lumina o substanta numita resveratrol, substanta recunoscuta pentru calitatile anticancerigene si antiinflamatorii dar si pentru reducerea caloriilor si pentru prevenirea efectelor imbatranirii.
Aceeasi substanta a fost descoperita si in componenta alunelor, cireselor, afinelor si capsunilor, se arata in studiul respectiv.

Sursa: Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase