Home » D:News » Sentimentul prieteniei la delfini este asemanator cu cel uman

Sentimentul prieteniei la delfini este asemanator cu cel uman

Sentimentul prieteniei la delfini este asemanator cu cel uman
Publicat: 18.02.2009
Delfinii sunt recunoscuti atat pentru sociabilitatea lor, cat si pentru legaturile puternice care se stabilesc intre membrii unui grup. O intamplare recenta din Queensland vine sa confirme inca o data existenta acestor trasaturi aproape umane la delfini.

Nuri este unul dintre delfinii care se afla in grija autoritatilor din Queensland, Australia, responsabile de asigurarea hranei si a asistentei medicale. In urma cu cateva zile, delfinul nu a mai aparut la apelul de seara, iar dupa un timp, ingrijitorii au fost convinsi de moartea acestuia. Au fost suprinsi sa afle dupa trei zile ca Nuri, delfinul de 12 ani, este in viata, desi foarte grav ranit. Acesta a reaparut insotit de Echo, un alt delfin, care se pare ca i-a tinut companie in tot acest timp.

In urma examinarii ranilor foarte grave de pe cap si corp, ingrijitorii au concluzionat ca delfinul a fost victima atacului unui rechin, iar Echo i-a fost alaturi de-a lungul celor trei zile pana cand Nuri a putut inota in apropierea coastei. Autoritatile l-au preluat imediat, si spre mirarea lor, delfinul nu a opus nici un fel de rezistenta, lasandu-se condus de oameni. “Drumul catre cabinetul veterinarului a fost destul de lung, insa Nuri a stat calm tot timpul. E ca si cum ne-ar fi acordat toata increderea”, declara Trevor Long, expert in delfini din cadrul Sea World. Nuri va trece printr-o perioada mai lunga de recuperare si va eliberat in mare cand starea de sanatate ii va permite acest lucru.

Sursa: Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase