Prima pagină D:News

Campan, regele leoparzilor (VIDEO)

03.24.2010 | ● Vizualizări: 152
Campan, regele leoparzilor (VIDEO)     no tags + zoom
Galerie foto (1)

Rangerii din Londolozi, o rezervatie faimoasa la nivel mondial pentru leoparzii sai, situata in apropierea Parcului National Kurger din Africa de Sud, au lansat pe YouTube un video “omagial” la adresa lui Campan, un leopard mascul foarte solid si agresiv care nu se teme de nimeni, punandu-si pe fuga toti adversarii si vanand orice prada doreste. Datorita charismei si imaginii sale impunatoare, Campan a devenit o adevarata celebritate pe Internet.

Campan cantareste aproape 90 kilograme, in conditiile in care un leopard mascul de talie mare atinge in medie 70-75 kilograme. Are un gat enorm si o forta incredibila. Este un luptator incercat, in acest sens stand dovada numeroasele cicatrici si limba despicata in doua, in urma sangeroaselor conflicte in care si-a invins toti adversarii. Acest Fedor Emilianenko combinat cu James Dean al lumii leoparzilor, se odihneste unde vrea, isi patruleaza alene teritoriul si nu se teme nici de oameni, nici de hiene sau lei.

De fapt, Campan a fost surprins de cercetatori in trei situatii cand, nu doar ca a gonit hienele care incercau sa-i fure prada, ci a si ucis trei dintre ele. Este atat de puternic si indraznet, incat, odata, a reusit sa doboare de unul singur un taur de antilopa eland, in greutate de aproape 900 kilograme.

Proportional cu talia lor, leoparzii sunt cele mai puternice feline, cercetatorii sustinand ca daca leii, tigrii si jaguarii ar fi avut dimensiunile leoparzilor, nu ar avea nicio sansa intr-o eventuala lupta cu un leopard. In urma cercetarilor, s-a demonstrat ca masa musculara a unui leopard mascul poate atinge peste 70% din volumul intregului corp al felinei, cu mult peste procentul musculaturii din trupul unei gorile sau taur.


CITESTE SI :