Home » D:News » Terra se usuca intr-un mod alarmant

Terra se usuca intr-un mod alarmant

Terra se usuca intr-un mod alarmant
Publicat: 12.10.2010
Circuitul apei in natura se pierde, este anuntul soc facut de cercetatorii americani de la Universitatea din Oregon. Daca, in mod normal, circa 60% dintre precipitatiile cazute intr-un an se intorceau in atmosfera, lucrurile par sa se schimbe odata cu accelerarea procesului de incalzire globala, iar acest lucru este cat se poate de vizibil in emisfera sudica, declara aceiasi cercetatori.

Un studiu efectuat de acestia, studiu care are in vedere
schimbarile climatice din ultimii 30 de ani, arata ca procesul de
evaporare a apei s-a accelerat, in timp ce ploile, cel putin in
emisfera sudica, s-au imputinat simtitor. Suprafete largi din
sud-estul Asiei, mare parte din Australia, centrul Indiei, America
de Sud si o parte a Indoneziei sufera de pe urma secetelor
severe.

Procesul pare sa se accelereze si lasa impresia ca nu mai poate fi
oprit. „Este pentru prima data cand un studiu global de acest gen
este realizat. Inca din anul 1998 procesul de evaporare a apei s-a
accelerat simtitor, iar solurile devin din ce in ce mai aride. Este
un moment critic in istoria planetei si trebuie sa recunoastem ca
nu stim inca toti factorii care genereaza acest proces”, sustine
Beverly Law, profesor in cadrul Universitatii din Oregon.

Sursa: DailyGalaxy

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase