Home » D:News » Jocurile video sunt bune. Pentru fete

Jocurile video sunt bune. Pentru fete

Jocurile video sunt bune. Pentru fete
Publicat: 10.02.2011
În timp ce înţelepciunea populară spune că jocurile video sunt nocive pentru copii – şi pentru adulţi deopotrivă – un nou studiu al cercetătorilor Universităţii Brigham Young, din Utah, SUA, aduce în atenţie tocmai contrariul; cel puţin pentru fete şi numai dacă acestea se joacă împreună cu un părinte.

Studiul, care a implicat 287 de familii având copii cu vârste
cuprinse între 11 şi 16 ani, a sugerat o creştere cu 20% a
„indicatorilor pozitivi” – sănătate mentală îmbunătăţită,
comportamente mai bune şi un sentiment sporit de apartenenţă
familială – în cazul fetelor care au încercat jocuri video cu un
părinte.

În ce îi priveşte pe băieţi, jocurile video nu au indicat beneficii măsurabile, nici
chiar atunci când desfăşurau acestă activitate cu un părinte.
Probabil pentru că dispoziţia băieţilor de a se juca cu părinţii
este mult redusă. Totuşi, nici în cazul fetelor beneficiile nu s-au
arătat prezente indiferent de natura jocului, ci numai atunci când
acesta era adecvat vârstei lor.

Cercetări anterioare privitoare la subiectul jocurilor video au
indicat că acei copii care îşi petrec în medie 31 de ore pe
săptămână desfăşurând astfel de activităţi, îşi măresc riscul de a
deveni anxioşi, depresivi, antisociali şi
lipsiţi de performanţe şcolare.

Sursa: TheWeek

Descoperă lumea în care
trăieşti:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase