Home » D:News » Bărbaţii care chelesc în tinereţe, predispuşi la cancer de prostată

Bărbaţii care chelesc în tinereţe, predispuşi la cancer de prostată

Bărbaţii care chelesc în tinereţe, predispuşi la cancer de prostată
Publicat: 16.02.2011
Bărbaţii ce încep să-şi piardă părul în jurul vârstei de 20 de ani au un risc dublu de a dezvolta mai târziu cancer la prostată, arată un nou studiu publicat în Annals of Oncology.

Calviţia afectează aproximativ jumătate din populaţia masculină,
fiind provocată de hormoni masculini. De asemenea, aceşti hormoni
au un rol şi în apariţia cancerului la prostată.

Cercetătorii au comparat 388 de bărbaţi aflaţi sub tratament pentru
cancerul de prostată cu un grup de control de 281 de bărbaţi
sănătoşi. Oamenii de ştiinţă au descoperit că de două ori mai mulţi
bărbaţi afectaţi de cancerul la prostată au declarat că au început
să-şi piardă părul la vârsta de 20 de ani, în comparaţie cu
bărbaţii sănătoşi.

Bărbaţii care au început să chelească la 30 sau 40 de ani nu
prezintă un risc mai mare de cancer la prostată, arată
studiul.

Cercetătorii recomandă bărbaţilor care chelesc începând cu vârsta
de 20 de ani o pilulă anti-alopecie, finasteride, care previne
transformarea testosteronului într-o formă ce favorizează pierderea
părului.
Sursa:
UKPA

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase