Home » D:News » Maimuţele umanizate: o posibilitate reală

Maimuţele umanizate: o posibilitate reală

Maimuţele umanizate: o posibilitate reală
Publicat: 25.07.2011
Ştiinţa s-a dezvoltat rapid în ultimele decenii, iar experimentele realizate de oameni pe animale au dus la numeroase scandaluri publice. Cercetătorii şi oamenii de ştiinţă nu vor să se oprească aici, însă ororile pe care le pot crea dau naştere unor conflicte etice grave. Ultimul raport în acest domeniu are ca subiect principal transplantul celulelor umane la animale. Scopul cercetătorilor este unul medical, însă noul raport indică faptul că oamenii de ştiinţă ar putea crea maimuţe care să vorbească şi să gândească asemeni nouă.

Dezbaterile în ceea ce priveşte crearea unor astfel de fiinţe ar
trebui să dea de gândit tuturor, deoarece ar putea rezulta nişte
adevăraţi monştri. Aceste cercetări ar trebui supervizate
îndeaproape de persoane avizate, indică noul raport. Se
concluzionează că oamenii de ştiinţă ar trebui împiedicaţi să
tranfere un număr mare de celule umane maimuţelor până când nu sunt
cercetate potenţialele rezultate.

În Marea Britanie nu există riscuri derivate din experimentele
în derulare, însă este posibil ca barierele etice să fie depăşite
în câţiva ani. Profesorul Thomas Baldwin, membru al Academiei de
Ştiinţe Medicale şi coautor al raportului, spune că posibilitatea
creării unei maimuţe umanizate ar trebui luată în considerare.

Transplantând multe celule nervoase umane în creierul
unui primat, l-am putea transforma într-o fiinţă cu abilităţi
specifice omului, precum vorbirea, manipularea, relaţionarea cu
noi. Pornind de la posibilităţile actuale, nu este exclus ca
ficţiunea să devină realitate
„, a declarat profesorul
Thomas Baldwin.

Semnalele de alarmă vin şi datorită noului film Rise of the
Planet of the Apes, al cărui subiect tratează tema căutării unui
leac pentru Alzheimer care are ca efect crearea unor primate cu o
inteligenţă asemănătoare omului.

Profesorul Martin Bobrow, directorul Academiei de Ştiinţe
Medicale, declară că „ar trebui să fie permis un număr limitat de
experimente sub rezerva analizei efectuate de un organism expert
recomandat de noi, iar alte experimente nu ar trebui să fie
intreprinse, cel puţin până nu aflăm exact care ar putea fi
urmările.”

Sursa:
The Telegraph

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase