Home » D:News » Cel mai înalt muzeu din lume se construieşte pe Mont Blanc, la 3.842 de metri altitudine (FOTO)

Cel mai înalt muzeu din lume se construieşte pe Mont Blanc, la 3.842 de metri altitudine (FOTO)

Publicat: 31.08.2011
În această toamnă societatea franceză Compagnie du Mont-Blanc va începe lucrările la un muzeu poziţionat la 3.842 de metri altitudine, pe muntele Aiguille du Midi, o parte a masivului Mont Blanc. Oficialii companiei susţin că este vorba despre „cel mai înalt muzeu din lume”

Lucrările de construcţie vor începe în toamna acestui an şi fac parte dintr-un proiect de renovare a staţiei de pe culme.

Telecabina ce leagă Chamonix de Aiguille du Midi a fost inaugurată în 1955, când a cucerit titlul de „cel mai înalt teleferic din lume”. A deţinut acest record timp de două decenii, însă şi astăzi continuă să fie telecabina ce efectuează cea mai mare ascensiune, urcând de la 1.035 de metri (altitudinea la care este situat oraşul Chamonix-Mont-Blanc) la altitudinea de 3.842 de metri.

Renovarea se va face pe parcursul a trei ani de zile si va costa 2,1 milioane de euro. Muzeul ce va fi creat în acest timp va fi dedicat masivului Mont Blanc şi va prezenta istoria alpinismului din regiune.

De asemenea, este programată construcţia unei platforme, Terrasse Aravis, cu o podea de sticlă suspendată deasupra unei pante verticale de sute de metri. Proiectul platformei a câştigat deja un premiu prestigios pentru designul îndrăzneţ.

Proiectul a primit însă critici pentru denumirea de „cel mai înalt muzeu din lume”, deoarece în oraşul bolivian Potosí, ce se găseşte la o altitudine de 4.090 de metri, există numeroase muzee.

Surse: FT şi Compagnie du Mont-Blanc

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase