Home » D:News » Nano-firele de aur ajută inima să se refacă după un atac de cord

Nano-firele de aur ajută inima să se refacă după un atac de cord

Nano-firele de aur ajută inima să se refacă după un atac de cord
Publicat: 26.09.2011
Pacienţii ce au suferit probleme cardiace vor putea beneficia în scurt timp de un tratament inedit: nano-fire de aur ce ajută la stimularea inimii.

O echipă de cercetători americani au folosit cu succes nano-fire de aur pentru a creşte conductivitatea electrică a unui ţesut creat în laborator. Oamenii de ştiinţă cred că acestea ar putea oferi pacienţilor cu probleme cardiace o mai bună şansă de supravieţuire.

Atunci când inima nu este înconjurată de nano-fire de aur şi este stimulată cu un electrod, doar celulele aflate în zona în care se aplică stimulul electric vor reacţiona„, a explicat Dr. Daniel Kohane de la Spitalul Pediatric din Boston, SUA. El a adăugat: „Folosind nano-firele de aur, este posibilă stimularea întregului ţesut cardiac, obţinându-se astfel rezultate mai bune„.

Firele de aur folosite de cercetători au o grosime de 30 de nanometri şi o lungime de 2-3 microni.

Cercetătorii spun că această nanotehnologie poate fi aplicată asupra oricărui ţesut ce poate fi stimulat electric, inclusiv în cazul ţesutului neuronal.

Sursa: Press Association

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase